Pecica şi Lipova, victorii preţioase în C4, Crişul – blocată de Cermei

by Rusu Flavius

Alegerile prezidențiale au mutat toată etapa a 12-a a Ligii a a III-a la fotbal, astăzi, începând cu ora 14. Am avut parte, în C4, de două derby-uri arădene, dar și de un meci interesant la Pecica, iar reprezentantele judeţului nostru adună alte puncte importante, care să le ţină de cald la iarnă.

Aşadar, Şoimii Lipova îşi continuă seria excelentă, reuşind să câştige la scor, 5-1, la Sebiş, cu goluri semnate de Rusu pen.45, Filimon 60 şi 72, Sulea 66 şi Prună 84 pen., respectiv Susan 53. Meciul de pe malul Crişului a fost controlat cu autoritate de formaţia lui Flavius Sabău, care cu acest succes urcă pe locul 5, cu 19 puncte, la doar trei lungimi de a  doua clasată!

Viceliderul Crişul Chişineu Criş nu a scăpat de ce i-a fost frică. Conjudeţeana din Cermei a ţinut-o în şah, chiar la ea acasă, într-un alt duel judeţean al rundei, iar la final s-a consemnat scor egal, 1-1, reuşite semnate de Ciornei, min.83, respectiv Mariş 81. În urma acestui rezultat, Crişul pierde poziţia a doua chiar în favoarea unei alte conjudeţene, Pecica, dar rămâne pe podium.

În fine, o altă performeră a turului de campionat, nou promovata Progresul Pecica, a confirmat egalul din fieful liderului Craiova şi a trecut astăzi cu 3-1 de Flacăra Horezu. Golurile partidei au fost marcate de Sergiu Popa min.36, penalty, Bozian 56, Copil 93, respectiv Mansour, 81. Cu acest succes, trupa lui Dan Stupar urcă pe 2, 22 de puncte şi îi ia faţa Crişului, 21 de puncte.

Lider autoritar şi neînvins în serie rămâne U Craiova 1948, gruparea lui Mititelu câştigând şi astăzi, la Dumbrăviţa.

Liga a III-a, seria a patra, etapa a 12-a:

ACS Poli Timişoara – LPS Cetate Deva    1-1
Sebastian Velcotă (56) / Bogdan Ţoiu (39 – penalty)
Crişul Chişineu Criş – Gloria Lunca Teuz Cermei    1-1
Alin Ciornei (83) / Claudiu Matiş (81)
Fortuna Becicherecu Mic – CS Hunedoara    2-2
Eduard Soare (12), Dacian Bîrză (52) / … (2), (68)
Progresul Pecica – Flacăra Horezu    3-1
Sergiu Popa (36 – penalty), Bogdan Bozian (56), Dumitru Copil (90+3) / Mansour Gueye (81)
CSC Dumbrăviţa – U Craiova 1948 SA    1-2
Octavian Drăghici (25) / Samuel Zimţa (9), Marian Stoenac (74)
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – ACSO Filiaşi    4-2
Alexandru Baranyi (6, 74), Sebastian Budur (50), Nicolae Şofran (54) / Laurenţiu Moţ (27, 59)
Viitorul Dăeşti – Gilortul Târgu Cărbuneşti    4-2
Florin Costea (9, 55), Florian Pîrvu (28), Ionuţ Marian (90+6) / Almăjanu (75), ()
Naţional Sebiş – Şoimii Lipova   1-5
Sebastian Susan (53) / Denis Rusu (45+1), Vlad Filimon (60, 72), Andrei Sulea (66), Victor Prună (84 – penalty)

 

Facebook Comments