Patru nume noi, la reunirea Lipovei. Copil și Piț nu mai sunt ”șoimi”

by Sorin Haut

Echipa pregătită de Flavius Sabău se întoarce în iarbă luni, 15 ianuarie, dată când e programată reunirea șoimilor. Prima mișcare va avea loc la Lipova, de la ora 15, atunci când jucătorilor li se va comunica programul de pregătire. Primele zece zile vor fi dedicate reacomodării cu efortul, după care urmează cantonamentul din Ungaria, lângă Debrecen, care se va desfășura în perioada 25 ianuarie – 2 februarie. Lotul Lipovei a suferit între timp schimbări importante, după principiul calitate, nu cantitate, care ne sunt prezentate chiar de antrenorul nou promovatei în Liga a III-a: ”La capitolul plecări îi putem trece pe Blaguescu, care era al treilea portar, Piț, Copil și Tomuț. Unii dintre ei și-au manifestat intenția de a pleca, pentru a juca poate mai mult în alte părți, doleanță cu care am fost de acord. În schimb, ne-am întărit cu Iova (19 ani), fundaș dreapta împrumutat de la Atletico Arad, Poiană, mijlocaș central ofensiv și Himcinschi, atacant, ambii veniți de la Reșița, plus juniorul Eric, mijlocaș central defensiv sosit din Oradea. De asemenea, vom avea doi juniori din zona Bucureștiului în probe. Cam astea sunt noutățile, poate va mai veni un jucător, depinde de cum arătăm în pregătire.”
Au plecat Piț și Copil, au venit Poiană și Himcinschi!
Șoimii Lipova și-a fixat în mare parte și meciurile de pregătire, care sunt programate după cantonamentul din țara vecină. Printre adversarele din februarie se vor număra UTA, amical ce se va disputa în 7 februarie, Progresul Pecica, ACS Ghiroda sau Dudeștii Vechi, echipă de Liga a IV-a din Timiș. În ceea ce privește obiectivele pentru returul eșalonului terț, Flavius Sabău își dorește în primul rând calitate: ”Mă concentrez foarte mult ca, din primăvară, echipa să fie mai bună la toate capitolele. Pregătirea de iarnă ne va ajuta foarte mult, pentru că înaintea campionatului nu am avut chiar timp suficient pentru a forma o echipă cu adevărat omogenă. Acum putem gândi lotul și în special mutările la nivelul de juniori din timp, ceea ce e important. Juniorii capabili să joace la Liga a III-a se găsesc foarte greu, deci nu e muncă deloc ușoară. Mă interesează în primul rând calitatea jocului și apoi rezultatele, dar cu siguranță dacă vom crește ca și echipă, vom aduna și puncte.”
Cantonament de o săptămână, în Ungaria
La revenirea, după trei decenii, în Liga a III-a, Șoimii Lipova ocupă locul 11 în seria a IV-a, cu 15 puncte acumulate, dar promite o clasare superioară la finalul sezonului. Președintele clubului, Radu Pop, era încrezător chiar la sfârșitul turului că echipa se mai poate clasa în primele șase locuri din C4, acolo unde o vedea în momentul promovării. Cel mai probabil, șoimii vor evolua din primăvară tot la Pîncota, modernizarea stadionului din Lipova urmând să fie finalizată, probabil, în a doua parte a anului. ”Antrenamentele le vom face la Lipova și probabil la întoarcerea din cantonament pe Șega. La început ne vom axa în special pe acumulări fizice, dar în a doua a parte a pregătirii vom lucra și la aspectul tehnico-tactic, atunci când vom disputa și amicalele”, conchide Sabău.

Facebook Comments