Patru cetățeni din Libia şi Algeria au încercat să treacă ilegal în Ungaria

by Andreea Radu

În cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărşand au depistat patru cetăţeni din Libia şi Algeria, care încercau să iasă ilegal din ţară.

În data de 23.09.2017 în jurul orei 18.35, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din carul SPF Vărşand au depistat patru persoane, de sex masculin, dintre care un minor, care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria.

Persoanele în cauză au fost reţinute la aproximativ 100 de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand pentru cercetări.

Astfel, s-a stabilit că aceștia sunt cetăţeni din Libia şi Algeria, cu vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani. În cadrul cercetărilor aceștia au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schenghen şi au recurs la această metodă pentru că nu posedau o viză valabilă. Au mai relatat că s-au deplasat cu taxiul până în localitatea Vărşand, de unde şi-au continuat călătoria pe jos până în momentul reţinerii.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză şi au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Facebook Comments