PARTIDUL MÂNDRI CĂ SUNTEM ARĂDENI, VALIDAT PE ALEGERILE LOCALE

by Andreea Radu

Partidul Mândri că Suntem Arădeni și candidatul acestei formațiuni politice pentru funcția de primar al municipiului Arad, Călin Gabriel Costea, au depus documentele necesare candidaturii la alegerile locale din data de 5 iunie 2016.

Peste două mii de arădeni au semnat pentru ca partidul local Mândri că Suntem Arădeni și Călin Gabriel Costea să poată îndeplini condițiile de participare la alegerile locale din vara acestui an.

„În ultima zi în care puteam depune candidaturile am primit si hotărârea de la tribunal cum că s-a înregistrat partidul. La ora 15 a fost dată sentința cu care avocatul trebuia să ajungă la Arad. Avionul, care ateriza la Timișoara, a avut o întârziere de trei ore, astfel că am fost într-o luptă contracronomentru. Cu toate aceste probleme am reușit să depunem dosarele în timp util. Mă bucur că putem intra în această competiție, simpla noastră prezență acolo fiind deja o victorie pe care am repurtat-o împotriva sistemului. Spun acest lucru întrucât piedicile care ni s-au pus nu au fost deloc puține, dar până la urmă am reușit să răzbim”, ne-a declarant Călin Gabriel Costea, președintele fondator al Partidului Mândri că Suntem Arădeni.

Partidul local condus de Călin Gabriel Costea și-a propus să se concentreze pe problemele cu care se confruntă arădenii, nu pe politici și subiecte centrale care îi sunt străine arădeanului. Tocmai de aceea, partidul prezintă o listă de oameni integri și dornici de a se implica serios în viața comunității locale, care vor candida pentru legislativul local.

„Noi ne-am propus să intrăm în Consiliul Local Municipal cu oameni care au realizat ceva în viață, oameni care au demonstrat că pot face ceva pentru semneii lor și dacă nu au interese pe care să le dicteze un partid politic. Practic, după ce vom intra în consiliul local vom fi un intermediar între societatea civilă și administrația publică locală, iar acest lucru nu poate fi decât un câștig pentru arădean. Suntem convinși că alături de noi vor veni oameni care s-au saturat de actuala clasă politică românească, oameni care doresc doar binele Aradului”, mai completează Călin Gabriel Costea, președintele fondator al Partidului Mândri că Suntem Arădeni.

Facebook Comments