PARCHETUL GERMAN: COPILOTUL LUBITZ A URMAT TRATAMENTE PENTRU TENDINTE SUICIDARE

by Sida Voicu

Copilotul Andreas Lubitz, suspectat că pe 24 martie a prăbușit intenționat avionul Airbus A320 al companiei Germanwings în sud-estul Franței, a urmat tratamente pentru tendințe suicidare în trecut, însă nu recent, a anunțat luni justiția germană, informează AFP.

‘Copilotul a fost în tratament psiho-terapeutic pentru tendințe suicidare în urmă cu mulți ani, înainte de a-și obține permisul de pilotaj’, a declarat procurorul orașului Dusseldorf (landul Renania de Nord-Westfalia), Ralf Herrenbruck.

După aceasta și ‘până recent, au avut loc alte consultații la medic, în timpul cărora au fost acordate concedii medicale, însă fără să fie atestate tendințe suicidare sau agresivitate la adresa altuia’, a adăugat procurorul, într-o scurtă declarație scrisă, fără a preciza motivul acestor consultații și al concediilor medicale.

Parchetul din Dusseldorf a subliniat că nu a fost găsită nicio scrisoare care să anunțe o eventuală intenție de a prăbuși un avion sau de a revendica accidentul de marți.

Nimic ‘din mediul lui familial, personal sau de la locul său de muncă’ nu a permis până acum să se descopere informații privind eventuale motivații, a adăugat Parchetul german.

Andreas Lubitz (28 de ani) este suspectat că a prăbușit deliberat avionul companiei germane low-cost Germanwings, ucigând 149 de persoane și pe el însuși.

Vineri, Parchetul din Dusseldorf, unde locuia sporadic tânărul copilot, a anunțat că acesta a făcut obiectul unui concediu medical chiar în ziua catastrofei, la 24 martie. Anchetatorii au descoperit inclusiv certificate medicale rupte ce atestau incapacitatea sa de muncă.

Portretul care se conturează treptat este cel al unui tânăr prezentat ca sportiv, dar suferind de probleme psihologice și psihiatrice.

Potrivit publicației germane Bild am Sonntag, anchetatorii au descoperit în apartamentul lui Andreas Lubitz rețete pentru medicamente ce se prescriu bolnavilor maniaco-depresivi, precum și mari cantități de somnifere.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments