Parastas de 7 ani pentru Iurie Darie

by Adrian Topor

Actrița Anca Pandrea a făcut, în acest weekend, parastasul de șapte ani pentru regretatul artist Iurie Darie, notează click.ro.

Au trecut șapte ani de la moartea actorului Iurie Darie. Anca Pandrea a fost la Cimitirul Sfânta Vineri din capitală, unde a organizat o slujbă de pomenire și a dat de pomană.

„Lui îi plăceau ouăle umplute, peştele marinat cu ceapă, măsline şi cartofi, friptura de porc, friptura de pui, salata de boeuf, fasolea bătută şi, mai ales, mâncarea de gutui şi de prune. I le-am făcut în fiecare an. De această dată, i-am spus că n-o să i le mai fac, că s-o fi plictisit de ele. Cu o noapte înainte, m-am uitat în ochii lui, în fotografia prin care vorbesc cu el, şi l-am anunţat că i-am comandat pizza italienească, care îi plăcea. Mental, am simţit că mi-a spus da”, a declarat Anca Pandrea pentru click.ro. Actrița a mărturisit că a chemat acasă un preot care a sfințit haine care i-au aparținut lui Iurie Darie și care urmează să fie date de pomană.

Anca Pandrea a dezvăluit că ea și Iurie Darie au vrut să înfieze o fetiță. „Am încercat să facem copii, am făcut tratamente, dar nu am reuşit. Astfel, am vrut să înfiem o fetiţă. Am găsit la casa de copii o frumuseţe de fetiţă blondă, cu ochi albaştri-verzi, am vizitat-o, am vorbit cu directoarea… Însă a apărut tatăl ei din Italia care a început să facă actele să o ia acasă. Faptul că nu am avut copii e regretul meu. Dar, în acelaşi timp, îmi pare bine că, dar am fi avut, Iura n-ar mai fi avut dragostea permanentă şi imensă cât universul pentru mine, şi eu pentru el”, a spus ea.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments