Pancu consideră că „UTA şi Petrolul sunt cele mai bune echipe”

by Sorin Haut

UTA atrage tot mai multe priviri, după startul excelent de campionat. Prestaţia şi rezultatele arădenilor, dar mai ales prezenţa pe banca tehnică a lui Laszlo Balint, văzut de mulţi specialişti unul din cei mai promiţători antrenori din fotbalul românesc, fac din „Bătrâna Doamnă” o candidată la promovare.  Iar forma „roş-albilor” e remarcată şi de unul din tehnicienii unei principale contracandidate a arădenilor la accederea în Liga 1.

Chiar dacă nu consideră că nivelul ligii secunde e unul mai ridicat, Daniel Pancu recunoaşte că UTA şi Petrolul sunt, în acest moment, cele mai îndreptăţite echipe să spere la promovare. „Mă așteptam să fie un campionat mai greu. Mă așteptam să fie un nivel mai ridicat, dar nu e. Sunt câteva echipe bune, însă UTA și Petrolul par acum cele mai bune echipe din perspectiva jocului prestat. Oricum, nici noi nu suntem încă la capacitate maximă.

Rapidul are unii jucători care sunt în urmă cu pregătirea fizică, jucători care nu și-au atins încă potențialul maxim. Vom fi o echipă care va lupta până în ultima clipă pentru a promova”, a spus Daniel Pancu, antrenorul Rapidului, la conferința de presă în care a prefațat partida pe care giuleștenii o vor disputa marți în deplasare, cu Turris Turnu Măgurele, în etapa a treia din Liga a II-a.

Facebook Comments