Ovidiu Moșneag (PNL): “Deputatul Tripa este iresponsabil”

by Dana B.

Ovidiu Moșneag, consilier județean PNL, spune că declaraţiile recente ale deputatului PSD Florin Tripa arată că acesta este dispus să calce în picioare interesele Aradului pentru un iluzoriu scop politic.

„Domnul Tripa este orbit de ambiţiile sale politice, a făcut o obsesie din atacurile la adresa conducerii Consiliului Judeţean. Problema este că el se dovedeşte iresponsabil, poate să afecteze interesele Aradului. Într-un moment în care Aeroportul Arad negociază cu operatori importanţi să atragă noi curse, deputatul Tripa critică alocarea de fonduri către Aeroport. Este o ieşire iresponsabilă, de natură să afecteze interesele Aradului.

Îi solicităm, dacă nu este capabil să facă nimic pentru Aeroport, cel puţin să se abţină de la astfel de atacuri care pot pune în discuţie dorinţa judeţului Arad de a susţine Aeroportul şi alte instituţii strategice, importante pentru arădeni”, a declarat consilierul judeţean PNL, Ovidiu Moşneag.

Facebook Comments