Opt foști sudenți de la ”Vasile Goldiș” Arad, condamnați în dosarul „Diplome de licenţă fără studii”

by Adrian Topor

Opt foşti studenţi străini, trimişi în judecată în septembrie 2018 în dosarul „Diplome de licenţă fără studii”, ce viza suspiciuni de mituire a unor profesori universitari din Arad, au fost condamnaţi de Tribunalul Arad la pedepse de doi ani de închisoare, dar şapte dintre ei au primit sentinţă cu suspendare.

„În baza art. 290 din Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, aplică inculpaţilor Sager Muhammad, Abu Rabia Anian, El Fakir Walid, Madjid Hussaini, Shalata Haya, Dahamshi Mohammad, Sanallah Madhat şi Nasser Rami pedeapsa de câte doi ani închisoare, fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. În temeiul art. 91 alin. 1 Cod penal şi art. 92 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de doi ani, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii: Sager Muhammad, Abu Rabia Anian, El Fakir Walid, Madjid Hussaini, Shalata Haya, Dahamshi Mohammad şi Sanallah Madhat”, se arată în soluţia pe scurt a judecătorilor arădeni.

Pe parcursul termenului de supraveghere, cei şapte care nu vor sta în penitenciar vor presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local Arad sau Consiliului Local Şiria, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Conform sentinţei, toţi cei opt condamnaţi vor plăti statului câte 6.500 de lei, cheltuieli judiciare.

Instanţa a constatat că sumele date cu titlu de mită au fost confiscate de la beneficiarul acestora, respectiv medicul Păiuşan Lucian, printr-o sentinţă anterioară a Tribunalului Arad.

Sentinţa nu este definitivă şi are drept de apel în zece zile de la comunicare.

În septembrie 2018, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat că au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a opt studenţi străini de la Facultatea de Medicină Generală (Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad) pentru dare de mită. Ei au fost acuzaţi că, în cursul anului 2017, în calitate de studenţi în anul III, au oferit unui profesor, direct sau prin intermediar, sume de bani cuprinse între 200 şi 400 de euro pentru promovarea examenelor restante pentru unul sau pentru două semestre, la disciplina Morfopatologie.

„În urma oferirii acestor sume de bani, cadrul didactic a acordat studenţilor note de promovare, încălcându-se astfel şi legislaţia educaţiei şi normele de etică şi deontologie profesională. Menţionăm că, în ceea ce priveşte cadrul didactic (Păiuşan Lucian), cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, şi intermediar (Taha Abed El Kader), cercetat sub aspectul complicităţii la săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată şi a complicităţii la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, procurorii au încheiat cu aceştia acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, admise de către Tribunalul Arad, care, prin sentinţă, i-a condamnat pe fiecare la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere’, precizau procurorii în urmă cu un an.

În iulie 2017, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au făcut 106 percheziţii domiciliare, la acea dată 36 de persoane fiind acuzate de infracţiuni de corupţie. În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi peste 350.000 de euro, înscrisuri şi sisteme informatice.

În noiembrie 2017, au fost percheziţionate trei casete de valori deţinute de către doi suspecţi la unităţi bancare din Arad şi Timiş. Poliţiştii au ridicat 64.200 de euro, 31.000 de USD, 5.000 de lire sterline, 4.500 de franci elveţieni, 500 de grame de aur, 110 grame de perle, 200 de grame de rubine şi două inele cu diamant.

Ancheta a vizat şi zeci de studenţi care ar fi dat mită profesorilor, iar peste 20 au încheiat cu procurorii acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

În dosarele soluţionate anterior, Tribunalul Arad a decis ca notele studenţilor care au plătit pentru a fi trecuţi să fie şterse din toate registrele şi cataloagele.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments