UPDATE: Oprescu e istorie la Sebiş! Chiţa e noul antrenor

by Sorin Haut

Iţele sunt destul de încurcate pe malul Crişului Alb, acolo unde primarul Gheorghe Feieş este indecis în privinţa băncii tehnice. După ce Călin Cojocaru a fost “eliberat” din funcţia de antrenor, odată cu o nouă ratare a promovării în Liga a II-a, s-a considerat că Dan Oprescu e o soluţie potrivită. Numai că proiectul fostului antrenor de la UTA II a fost considerat prea scump, acesta solicitând jucători destul de pretenţioşi din punct de vedere financiar. În aceste condiţii, despărţirea a venit rapid şi amiabil, iar Feieş şi Cojocaru – “uns” între timp preşedinte de club – sunt în căutarea unui alt antrenor, care să corespundă cerinţelor Sebişului.
A fost contactat deja Constantin Schumacher, antrenor cu licenţă PRO, dar rămâne de văzut dacă condiţiile impuse de fostul mijlocaş al Rapidului vor fi acceptate de conducerea divizionarei “C” arădene. Mircea Aslău şi Cristian Păcurar sunt alte variante, locale şi ceva mai ieftine, pentru Naţional Sebiş, aflată în continuare în căutarea reţetei magice pentru accederea în eşalonul secund.

UPDATE: Fostul jucător al UTA-ei, Alin Chiţa, cursant al licenţei UEFA Pro, şi-a dat acordul pentru a antrena Sebişul. „Mi-am dat acceptul să vin la Național Sebiș, pentru un proiect solid. Am înțeles ca acest club oferă toate condițiile de performanță și că, fiind de mult timp în Liga III-a, își propune promovarea”, spune Chiţa, care a sunat reunirea echipei pentru data de 14 iulie.
Foto: ligab.gsp.ro

Facebook Comments