OMS: O nouă pandemie de gripă este inevitabilă

by Cristian Dobre

Avertisment care dă fiori! Este doar o chestiune de timp până la o situaţie de criză planetară din cauza gripei, spun experţii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Dovada, în România, virusul a ucis 172 de oameni în sezonul acesta, mai mulţi decât anul trecut.

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, membru în Comitetul Executiv al OMS, a explicat că epidemia este declarată doar la nivel național, în timp ce pandemia „afectează zone mari ale globului, ca în 2009 și 2010”. Atunci „un virus de origine animală, numit virus porcin, a ajuns să se transmită la om”, a adăugat el.

„În situația în care un astfel de virus provoacă numai îmbolnăviri umane, există riscul ca tulpina să fie foarte virulentă și să se înregistreze nu doar îmbolnăviri, ci și decese”, a subliniat Alexandru Rafila, la Digi24, precizând că nu se mai pune problema de victime extrem de numeroase, ca în cazul pandemiilor din 1918-1919.

„Pandemiile ulterioare au produs un număr de victime apreciabil. Dacă discutăm de AH1N1, în 2010 probabil a produs un milion de victime. Dacă o tulpină virulentă, de obicei de origine aviară, provoacă îmbolnăviri umane, riscul e evident. Consecințele nu sunt doar în plan medical, ci și în plan economic. Un număr mare de îmbolnăviri afectează viața normală a unei țări, serviciile sunt afectate și trebuie luate măsuri specifice”, a mai spus Rafila.

OMS are un plan global de acţiune și fiecare țară trebuie să-l aplice național: trebuie să existe o pregătire a sistemelor naționale de supraveghere a gripei, a sistemului care asigură vaccinul sezonier, pentru că administrarea lui e un bun exemplu, care ne demonstrează cum ar trebui facute lucrurile când apare amenințarea unei pandemii, trebuie constituite stocuri, să existe agreement-uri între state, inclusiv cu companii farmaceutice, ca să existe acces la vaccin și la medicația antivirală. Vaccinul pentru prevenție, iar la gripa pandemică se face un vaccin pentru acea tulpină. Am făcut la fel în 2009”, a adăugat președintele Societăţii Române de Microbiologie.

Măsuri de combatere a gripei

El a subliniat că oamenii „trebuie să respecte măsurile de precauție pe care le iau într-un sezon normal de gripă”.

Ministerul Sănătății și instituțiile de sănătate publică au recomandat izolarea la domiciliu în cazul unei infecții virale, utilizarea măștii, măsuri igienice banale, spălatul mâinilor trebuie întotdeauna, fie că discutăm de gripă sezonieră, fie de pandemie”, a menționat Alexandru Rafila.

Problema cea mai mare e legată de pregătirea autorităților în acest sens, pentru că nu presupune doar asigurarea stocurilor de vaccin și medicamente, ci trebuie asigurate spații speciale de spital cu echipament care să asiste respirator pacienții, pentru că gripa poate produce complicații foarte serioase, chiar decese, mă refer la gripa sezonieră. Gândiți-vă la o tulpină mult mai agresivă, care se transmite mai ușor și care produce infecții mai grave”, a mai spus medicul.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments