Oarfish, cel mai lung pește din lume

by Cristian Dobre

Oarfish este cel mai lung peşte osos cunoscut, ajungând la dimensiuni de 17 metri şi la o greutate de până la 270 de kilograme. Denumirea şi-a căpătat-o datorită înotătoarelor foarte lungi, asemănătoare cu o vâslă. Acesta nu reprezintă un pericol pentru oameni, deşi stă la baza poveştilor despre creaturile marine misterioase, care populează adâncurile apelor, cum este cazul celebrului monstru din Loch Ness. Peştele are o gură mică şi se hrăneşte cu organisme marine. Acești pești nu au fost văzuţi la suprafaţă decât atunci când au fost împinşi de curenţi puternici sau de furtuni sau când sunt pe moarte. Se spune că mai mulți oameni au ajuns pe Lună decât au văzut acest pește viu în apă, deoarece trăiește la adâncimi mari, de peste 90 metri.

Acesta nu are solzi, ci un ţesut argintiu din guanină. Deşi sunt adaptaţi să supravieţuiască în condiţii de presiune ridicată, la suprafaţă pielea lor este extrem de moale. Nu se cunosc prea multe lucruri despre starea lor de conservare pentru că rar au fost observaţi vii, deşi există pescari care, fără să vrea, au prins peştii gigant în plasa lor. Cei care au încercat să le consume carnea au descris-o ca fiind moale şi lipicioasă, fără gust.

 

Sursa: cunoastelumea.ro

Facebook Comments