Oana Zăvoranu, din nou la bisturiu cu sânii

by Dana B.

Vedeta a anunțat într-un live postat pe contul de socializare, că a luat o decizie importantă și își va opera din nou sânii. Bruneta are 43 de ani este hotărâtă să rămână în continuare una dintre cele mai sexy apariții de pe micul ecran.

Oana Zăvoranu, la a opta intervenție chirurgicală. De data asta, vedeta a decis să își scoată silicoanele, după ce a încercat mai multe marimi diferite la sâni.„Îmi fac a opta operație la silicoane. De data asta e o treabă îndrăzneață pentru mine: îmi scot silicoanele de tot. Vreau să-mi schimb look-ul. Vreau să fiu mai naturală. Am slăbit și vreau să slăbesc și mai mult. Vreau să fiu androgină. Mi se pare foarte cool. Am avut toate numerele și toate modelele de silicoane. Cred că sunt persoana care a avut de la 135 până la 400 și ceva de mililitri. O să renunț la ele de tot, să fiu naturală din cap până în picioare. N-o să mai am niciun pic de plastic în mine. Se va întâmpla în vreo 10 zile”, a declarat Oana Zăvoranu pe contul de socializare.

Recent,Oana Zăvoranu a participat la Uite cine dansează!, un proiect în care s-a implicat cu tot sufletul. Din păcate, vedeta a fost eliminată repede din concurs.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments