OANA MIZIL, LA DNA: AZI IMI DEPUN DEMISIA IN CALITATE DE DEPUTAT

by Paula Craciun

Deputatul Oana Niculescu-Mizil a anunțat, joi, la ieșirea de la DNA, că își va da demisia din Parlament.

”Azi îmi depun demisia din calitatea de deputat pentru că nu vreau să fie un impediment în fața justiției. Eu sunt un om corect. Nu mi-au cerut procurorii”, a declarat Oana Mizil.

Ea a precizat că are calitatea de suspect, iar acuzația se referă la faptul că a participat într-o firmă, dar a negat că acest lucru ar fi adevărat.

”Nu am administrat niciun magazin, din contră, am consiliat. Pur și simplu mă consider nevinovată, pentru că îmi place moda, nu am ce să fac, nu am putut să stau departe de modă. Ăsta a fost primul meu hobby și este în continuare”, a susținut aceasta.

Oana Mizil a adăugat că nu are impusă nicio interdicție și că nu crede că acest dosar îi va afecta viitorul, chiar dacă mai are o condamnare cu suspendare, pentru că e total nevinovată.

Totodată, aceasta a anunțat că este însărcinată.

Deputata Oana Mizil ar fi implicată în operațiuni de comerț incompatibile cu funcția de parlamentar, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Sursele citate au precizat că aceasta era administrator de fapt al SC Fashion Brand Management și la patru magazine din București.

Oana Mizil a fost adusă joi cu mandat la Direcția Națională Anticorupție, pentru a fi audiată de procurori.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments