O NOUA LOCATIE PENTRU GALA DE OPERA „OPEN AIR”

by Paula Craciun

Gala de opera Open Air, organizată în mod tradiţional de Filarmonică, în prima duminică a lunii septembrie, îşi află în acest an o nouă locaţie, Ştrandul Neptun.  În seara de 6 septembrie 2015, de la ora 20.00, mult aşteptatul eveniment  liric, dirijat de maestrul Roberto Salvalaio, conţine unul dintre cele mai originale şi spectaculoase  programe de până acum, titlul evenimentului  – Bel Canto între folclor şi clasic– permiţând invitaţilor o reţetă flexibilă, cu decupaje de tradiţie din opera italiană a secolului al XIX-lea –  Giuseppe Verdi, Ruggiero Leoncavallo, Pietro Mascagni sau Giacomo Puccini –  dar şi muzici de  relevanţă de pe meridiane îndepărtate…

Se împletesc în a doua parte a serii valsuri mongole, cu refrene populare peninsulare, dar şi strălucitoare numere verdiene, evidenţiate prin calităţile extraordinare ale ansamblurilor de scenă ale Filarmonicii, orchestra simfonică şi corul academic, dirijat de Robert Daniel Rădoiaş, dar şi ale partenerilor de scenă ai invitatului principal, soprana Erdenetuya Balgansuren din Mongolia şi baritonul italian Paride Pandolfo, cei care se regăsesc  în rolurile principale,  pe afişul de deschidere a stagiunii 2025-2016, al operei Tosca de Giacomo Puccini.

Așadar, vă așteptăm la o seară extraordinară, ce promite a fi una strălucitoare, în care meridianele lirice și invitații speciali, alături de corul și orchestra Filarmonicii de Stat Arad, vor oferi un periplu muzical de mare ținută.

Facebook Comments