O fetiță de doi ani a murit spânzurată de un gard

by Andreea Radu

Tragedie în satul Țipari, comuna Sintea Mare, unde o fetiţă de doi ani şi patru luni a murit spânzurată de un gard, după ce şi-a agăţat gluga într-un ţepuş.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, Brigitte Sighete, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că fetiţa de doi ani şi patru luni se afla, duminică seara, în curtea casei bunicii şi se juca.

În casă se afla bunica şi mama acesteia, care mai avea şi un copil de trei luni. Fetiţa a fost lăsată nesupravegheată să se joace în curte şi urcându-se pe un gard, la coborâre s-a prins gluga care era închisă până sus de un ţepuş de la gard şi s-a spânzurat. Când a găsit-o bunica, fetiţa era deja fără suflare”, a afirmat Brigitte Sighete.

În cauză, luni, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Facebook Comments