O femeie a intrat cu maşina într-o conductă de gaz din municipiul Arad

by Paul Anghel

O şoferiţă a intrat cu autoturismul într-o conductă de gaz. Incidentul s-a petrecut joi la orele amiezii pe strada Pionierilor din cartierul arădean Alfa.

Pompierii arădeni au intervenit şi au oprit furnizarea gazului în zonă, până la sosirea echipelor de intervenţie de la compania de gaz.

„La faţa locului a fost trimisă o autospecială de stingere cu apă și spumă cu patru subofițeri. Echipajul a oprit alimentarea cu gaz și a rămas în zonă pentru a nu se produce alte situații de urgență până la sosirea echipei de intervenție de la Eon Gaz”, a declarat George Pleşca, purtător de cuvânt al ISUJ Arad.

Facebook Comments