NOUL CAMIN CULTURAL DIN SATUL CHESINT ISI DESCHIDE ASTAZI PORTILE

by Florian Popa

După cinci ani de aşteptări locuitorii din Chesinţ, sat aparţinător comunei Zăbrani se pot lăuda cu un nou Cămin Cultural. Nu unul nou, construit din temelie, ci unul modernizat şi adus la standarde europene, aşa cum s-a întâmplat cu toate locaţiile de cultură şi învăţământ din comună.
Au fost şcolile şi grădiniţele din Zăbrani, Chesinţ şi Neudorf, a fost modernizată remiza de pompieri din Zăbrani şi Chesinţ, şi acum va fi inaugurat aşa cum spuneam şi Căminul Cultural.
Cu bani proveniţi exclusiv de la Consiliul Judeţean şi Primăria Zăbrani, după dezbateri şi discuţii cu autorităţile judeţene, Căminul din Chesinţ a îmbrăcat o haină nouă. A fost reabilitată clădirea veche, a fost construit un corp nou de clădire unde va fi amenajată o bucătărie dotată şi utilată modern, a fost introdusă încălzire centrală şi construite grupuri sanitare.
„Vineri 13 noiembrie 2015, începând cu ora 12 locuitorii din Chesinţ, dar şi cei din Zăbrani şi Neudorf sunt invitaţi cu mic cu mare la inaugurarea locaşului de cultură care sprem noi va găzdui multe evenimente de suflet”, este invitaţia lansată de Marian Toader primarul Zăbraniului.

Facebook Comments