Nouăsprezece galaxii pitice nou descoperite uimesc oamenii de știință

by Cristian Dobre

Nouăsprezece galaxii pitice nou descoperite au trezit uimirea oamenilor de ştiinţă pentru că par complet lipsite de materie întunecată, iar fizicienii nu înţeleg de ce, informează miercuri Live Science.

Această descoperire a mărit considerabil numărul galaxiilor în alcătuirea cărora nu intră misterioasa materie întunecată – o formă de materie care nu emite absolut deloc lumină, fiind imposibil de observat direct, însă exercită atracţie gravitaţională asupra materiei din jur, potrivit Agerpres.

Astrofizicienii sunt de părere că materia întunecată este un ingredient cheie în procesul de formare al galaxiilor – gravitaţia exercitată de materia întunecată atrage atomii de gaze cosmice, formând noi galaxii. Oamenii de ştiinţă ştiu că materia întunecată este prezentă într-o galaxie pentru că aceasta influenţează materia ordinară (barionică) din respectiva galaxie să se învârtă mai rapid decât ar face-o dacă materia barionică, pe care o putem vedea, ar fi singura materie din care aceste galaxii sunt formate.

Recent însă, cercetătorii au observat că există unele galaxii mici care se comportă ca şi când ar fi alcătuite exclusiv din barioni (particulele care formează materia ordinară). Influenţa gravitaţională a haloului de materie întunecată care ar trebui să învăluie şi aceste galaxii lipseşte complet.

Kyle Oman, astrofizician la Universitatea Durham din Marea Britanie, care nu a fost implicat în descoperirea acestor 19 galaxii pitice, a comentat că acestea formează cea mai lungă listă de obiecte cosmice care nu conţin materie întunecată. Ele nu sunt însă primele obiecte cosmice la care s-a constatat această presupusă anomalie.

Descoperirea unei prima galaxii lipsită de materie întunecată a fost anunţată în martie 2018. O echipă de astrofizicieni coordonată de Pieter van Dokkum, profesor la Universitatea Yale, a arătat că viteza medie a roiurilor globulare din galaxia NGC 1052-DF2 se potriveşte unei galaxii formate doar din materie ordinară. Rezultatele sale au fost contestate de mulţi oameni de ştiinţă care considerau că în jurul oricărei galaxii există un halou de materie întunecată.

La scurt timp însă, şi alte echipe de astrofizicieni au descoperit şi alte galaxii care păreau că sunt lipsite de materie întunecată. Aceşti astrofizicieni au ajuns la aceeaşi concluzie, folosind însă o metodă diferită, ce presupune observarea mişcării atomilor de hidrogen din aceste galaxii (curbele de rotaţie H1 ale galaxiei), pentru a arăta că norii de gaze din aceste galaxii se rotesc ca şi când nu ar fi influenţaţi de materie întunecată. Kyle Oman a lucrat la un astfel de studiu ce a fost publicat la 25 septembrie în revista The Astrophysical Journal Letters.

Noul studiu, publicat în ultimul număr al revistei Nature Astronomy, identifică 19 galaxii aparent lipsite de materie întunecată prin aceeaşi metodă.

„Aceste curbe de rotaţie H1 sunt mult mai exacte” decât metoda folosită de echipa lui van Dokkum, susţine şi Till Sawala, astrofizician la Universitatea din Helsinki. Sawala a precizat că există încă „unele incertitudini sistematice” în măsurători care trebuie rezolvate.

Spre exemplu, dacă unghiul unei galaxii faţă de Pământ este măsurat incorect, atunci calculele pot fi eronate, conform lui Oman. Alte evenimente, precum supernovele, pot accelera mişcarea norilor de gaze în galaxiile normale, generând curbe de rotaţie care, observate de pe Pământ, sunt similare celor identificate la cele 19 galaxii nou-descoperite. Astfel, este nevoie de noi studii care să confirme această descoperire.

Dacă însă se va dovedi că aceste galaxii nu conţin materie întunecată, atunci teoriile actuale despre modul în care s-a format Universul trebuie revizuite.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments