NOUA REPUBLICA: „FALCA INVENTEAZA PROBLEME, DISPERAT CA PDL NU AJUNGE LA GUVERNARE“

by Cosmin Mihuta

După aproape 12 ani de păstorire a urbei, primarul Falcă a ajuns la apogeul subordonării politice a instituţiilor, la folosirea lor pe post de cai de bătaie politici, susţine preşedintele Noua Republică, filiala Arad, Ion Stan. „Disperat că partidul pe care îl conduce la nivel local nu reuşeşte să ajungă la guvernare şi nu pare să fi ajuns la cotele entuziasmante de popularitate scontate, Falcă inventează probleme pe care – Vezi, Doamne – le rezolvă el, în ciuda unei guvernări ostile şi incapabile. În scop pur politic, primarul le-a arătat pisica directorilor de la Teatru şi Filarmonică, punându-le deasupra capetelor droburi de sare, nu doar pentru a le reaminti că depind de bunul său plac, ci, mai ales, pentru a le putea spune arădenilor cât de groaznic este Guvernul, obligându-l să le ceară directorilor lista cu oamenii pe care îi vor concedia. După ce i-a apostrofat public pe cei doi directori ai instituţiilor de cultură, acuzându-i că nu acordă cuvenita atenţie aprobării bugetului, a făcut a doua mutare, convocând şedinţe ad hoc, ca pe vremea împuşcatului, pentru a trasa sarcini privind angajarea deplină în lupta împotriva duşmanului. Mai exact, a duşmanului politic al lui Falcă. O mişcare menită să arate Bucureştiului că la Arad totul este OK, că nu s-a schimbat nimic în privinţa culorii politice a municipiului şi judeţului, iar structurile foste portocalii sunt de neclintit. Şi, deasemenea, să arate arădenilor că Guvernului nu îi pasă de artişti, că, dacă nu ar fi el să lupte, aceştia ar rămâne pe drumuri. Incitarea politică instituţională a tot ceea ce înseamnă administraţie a fost dusă la apogeu de către Falcă, aflat sub presiunea centrului, care îi cere tot mai mult în schimbul viitoarei cooptări în viitorul Guvern. Pe de altă parte, aruncarea pisicii în curtea Prefecturii, guvernului şi ministerelor de resort reflectă incapacitatea administraţiei de a rezolva problemele. Noua Republică atrage atenţia că, urmare a politizarii excesive a instituţiilor din subordine, actul administrativ este golit de conţinut, în contradicţie flagrantă cu scopul acordării voturilor comunităţii. Ca să nu mai vorbim despre încălcarea dreptului instituţiilor de a fi măcar informate înainte de a se face demersuri împotriva lor. Demersuri fondate pe motive administrative, nicidecum din raţiuni politice“, susţine Ion Stan.

Facebook Comments