Noi terenuri de volei pe plajă au apărut la Arad

by webeditor

A apărut un nou teren de sport în Arad, nu ne referim la un teren de fotbal, ci unul de volei pe plajă, la baza DJS, fosta Riviera.

Voleiul pe plajă este un sport olimpic iar Aradul are titluri de campioni, în ultimii cinci ani. Cu îngăduința și ajutorul Direcției Județene de Sport, cluburile Fan Arad și Sportsin au reușit să aducă 640 de tone de nisip pentru a construi două terenuri care să fie omologate în competițiile naționale și internaționale. Este una din puținele baze de pe teritoriul țării care, pe lângă terenuri, are o infrastructură de invidiat, cu vestiare, dușuri și tribune și pot să afirm că nu am văzut alte terenuri cu atâtea condiții.
”De anul trecut ne-am apucat de treabă și am reușit să aducem cele 640 de tone de nisip, terenul este conform regulamentelor naționale și internaționale. În perioada 27-30 iulie vom găzdui etapă națională de seniori la categoria masculină și feminină, inclusă în calendarul federației, cu participare internațională, și mă bucur că am reușit să finalizăm terenul și toate facilitățile necesare” a declarat Ștefan Gog.

Sportivi din Arad și Oradea au jucat câteva meciuri demonstrative, în fața unui public numeros, iar amatorii de sport au putut să încerce nisipul fin.

De menționat că oricine este dornic de mișcare poate veni la terenuri fără a fi nevoită achitarea unei taxe.

Facebook Comments