NICOLAS CAGE DIVORŢEAZĂ

by Cristian Dobre

Nicolas Cage (52 de ani) a anunțat vineri că divorțează de Alice Kim  (32 de ani), cu care este căsătorit din anul 2004, iar informații legate de motivele care au dus la ruptura dintre cei doi încep să iasă la iveală.

RadarOnline.com scrie că actorul a luat decizia de a divorța după ce a aflat că soția sa l-a înșelat în timp ce acesta era la Festivalul de la Cannes. Informațiile au fost dezvăluite de o sursă apropiată actorului. Cage ar fi aflat că este înșelat de la un partener de afaceri.

Zvonuri legate de infidelitatea soției sale au început să circule încă din luna ianuarie, când în presă s-a scris că Alice Kim a fost văzută în mai multe rânduri sărutându-se cu un alt bărbat, în Nevada. De atunci se pare că cei doi au decis să se separe.

Cage și soția sa trăiau împreună cu fiul lor, Kal-El, în vârstă de 10 ani, în apropiere de Summerli (Nevada), la aproape 30 de minute distanță de Las Vegas.

Alice Kim este a treia soție a actorului. Acesta a mai fost căsătorit cu Patricia Arquette și Lisa Marie Presley.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments