Nicolae Ioţcu, trimis în judecată de DNA într-un nou dosar de corupţie

by Paul Anghel

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Arad Nicolae Ioţcu a fost trimis în judecată de DNA într-un nou dosar de corupţie. Alături de acesta, alţi doi oameni de afaceri au fost trimişi în judecată, fiind în stare de libertate.

Ioţcu este acuzat că a pretins şi primit diferite sume de bani de la doi oameni de afaceri pentru a-și exercita influența asupra funcționarilor din subordine, în legătură cu derularea în bune condiții a contractelor încheiate de Consiliul Județean Arad cu societățile reprezentate de cei doi afacerişti.

„În perioada mai-iunie 2015, inculpatul Ioțcu Petru Nicolae, în calitate de președinte al Consiliului Județean (C.J.) Arad, printr-un intermediar, a pretins și primit de la cei doi oameni de afaceri suma totală de 35.000 lei (25.000 lei de la Faur Ioan-Teodor și 10.000 lei de la Adrian Ionescu – Marius), bani ce urmau a fi folosiți pentru realizarea unei campanii de imagine a președintelui C.J.

Sumele respective au fost pretinse și primite de inculpatul Ioțcu Petru Nicolae pentru a-și exercita influența asupra funcționarilor din subordine, în legătură cu derularea în bune condiții a contractelor încheiate de Consiliul Județean Arad cu societățile reprezentate de inculpații Faur Ioan-Teodor și Adrian Ionescu-Marius (recepția și plata la termen a lucrărilor executate, asigurarea în bugetul de venituri și cheltuieli al Consiliului Județean Arad a sumelor necesare plății lucrărilor contractate/executate precum și facilitarea atribuirii altor contracte de achiziții publice). În cauză a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 35.000 de lei, existentă într-un cont bancar ce aparține inculpatului Ioțcu Petru Nicolae”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

Facebook Comments