NATIONAL SEBIS MERGE LA VICTORIE PE TERENUL ULTIMEI CLASATE

by Sorin Haut

Ca urmare a faptului că a stat etapa trecută, Naţional Sebiş a pierdut, la golaveraj, poziţia de lider în seria a IV-a a eşalonului trei. Becicherecu Mic le-a luat faţa sebişenilor după victoria din derby-ul timişean de la Giarmata, dar lupta rămâne în cotinuare foarte strânsă la vârf. UTA BD a bifat a patra victorie la rând în campionat, apropiindu-se la doar un punct de Becicherec şi Sebiş, în vreme ce Giarmata e la doi paşi în spate. “Mai avem trei meciuri importante, pe care trebuie să le câştigăm. Cred că putem termina turul pe primul loc. Chiar dacă e ultima în clasament, echipa din Craiova nu joacă deloc rău, tratăm foarte serios meciul de la Işalniţa”, spune Adrian Abrudean.

Antrenorul Sebişului nu va putea conta în Oltenia pe golgheterul Ionuţ Radu, suspendat, dar “Ştili” are şi alte variante viabile în compartimentul ofensiv. Meciul dintre Viitorul Craiova şi Naţional Sebiş este programat vineri de la ora 14 şi contează pentru etapa a 11-a din “C4”. În aceeaşi rundă, dar sâmbătă, tot de la ora 14, CS Ineu şi UTA BD îşi dau întâlnire în Ţara Zărandului, într-un duel important pentru ambele echipe, aflate la poli opuşi în clasament.

 

Facebook Comments