NADAL SE AŞTEAPTĂ LA O ÎNTÂLNIRE COMPLICATĂ CU ROMÂNIA, ÎN CUPA DAVIS

by Sorin Haut

România întâlneşte Spania în turul secund al Grupei I a Cupei Davis, Zona Europa-Africa, în perioada 15-15 iulie, la Cluj-Napoca, şi una dintre cele mai dese întrebări puse se leagă de prezenţa lui Rafael Nadal în ţara noastră.

Considerat unul dintre cei mai mari jucători din istorie, ibericul ajuns la 29 de ani a dat declaraţii în exclusivitate pentru Digi Sport, într-un interviu acordat corespondentului Gabriel Morariu, dar nu a specificat dacă va lua parte la duelul cu românii.

„Bine, mai sunt multe săptămâni și, de aceea, e dificil să ne imaginăm de acum ce se poate îmtâmpla până atunci. E o partidă importantă pentru noi, pentru că ne poate ajuta să revenim în Grupa Mondială, care e obiectivul nostru. E o întâlnire complicată, dar sperăm să fim la înălțime și să ne impunem în România”, a declarat cel care a câştigat 14 turnee de Grand Slam în carieră.

Spania a dominat competiţia în ultimul deceniu, impunându-se în cinci rânduri (2000, 2004, 2008, 2009 şi 2011). În ultima partidă disputată de iberici, aceştia s-au impus cu 5-0 în faţa Danemarcei, echipa fiind formată atunci din Rafael Nadal (5 ATP), David Ferrer (9 ATP), Roberto Bautista Agut (17 ATP) şi Fernando Verdasco (55 ATP).

România a mizat în ultima partidă disputată, succesul cu Slovenia (4-1), pe Marius Copil (175 ATP), Adrian Ungur (206 ATP), Horia Tecău (3 ATP, dublu) şi Florin Mergea (14 ATP, dublu).

Întâlnirea de Cupa Davis, România – Spania, contând pentru turul secund al Grupei I, Zona Europa-Africa, va fi în perioada 15-17 iulie, ÎN DIRECT pe Digi Sport.

Sursă: digisport.ro

Facebook Comments