Motivul pentru care Bianca Drăgușanu a rămas fără emisiune

by Cristian Dobre

Oficial, motivul „despărțirii” dintre Bianca Drăgușanu și postul Kanal D, la care prezenta emisiunea „Te vreau lângă mine”, a fost că blonda vrea „să dedice mai mult timp fiicei sale şi propriilor afaceri”. În realitate, decizia a fost luată de conducerea postului menționat.

De ce au dat-o afară de Bianca Drăgușanu?

Să urmărim firul poveștii, spusă de surse de încredere. În luna mai, Victor Slav, angajat al aceluiași post de televiziune, a anunțat conducerea că el și Bianca s-au despărțit, urmând ca în scurt timp să se mute din apartamentul ei. Kanal D a început să gândească o strategie prin care să facă publică situația, fără a afecta imaginea vreunuia dintre ei.

Nici n-au apucat departamentele de comunicare să se apuce de lucru, că informația „s-a scurs” pe piață, într-un cu totul alt loc decât postul care găzduia emisiunile celor doi. Potrivit informațiilor celor din Kanad D, Bianca ar fi fost cea care le-ar fi spus unor amici din presă despre noul ei statut.

În ciuda supărării, conducerea Kanal D a trecut peste „incident”. I-a chemat atât pe Bianca, cât și pe Victor Slav la discuții, rugându-i deopotrivă să transmită din timp dacă există schimbări în viața lor. Fiind vorba despre vedete de-ale postului, imagina lor trebuia gestionată de departamentele de comunicare.

S-au strâns mâini, s-au făcut promisiuni.

După trei zile a explodat bomba. Ca și prima oară, în altă parte decât la Kanal D. Bianca Drăgușanu a ieșit în lume, într-un loc expus, despre care știa ca e „survolat” de paparazzi, alături de noul ei iubit, Tristan Tate.

Explicațiile blondei n-au mai stat și de aceasta dată în picioare în fața conducerii Kanal D. Concluzia finală a fost ca Bianca a trădat postul unde lucrează. De aici…consecința.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments