Prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, vor fi la București, în perioada 22 – 27 octombrie 2016, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic al Bisericii. Moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan vor fi aduse de către Înaltpreasfințitul Părinte Gavriil Papanikolaou, Mitropolit de Nea Ionia și Philadelphia (Atena). Este un prilej deosebit pentru a fi la sărbătoarea ocrotitorului Bucureștilor pentru a cinsti moaștele marelui mucenic al Bisericii de la începuturi, a cărui istorie ne spune și nouă multe lucruri. Spre exemplu, ne învaţă că nu trebuie să disociem angajarea socială a filantropiei de mărturisirea curajoasă a credinţei creștine. Sfântul Ștefan era unul dintre cei şapte diaconi însărcinaţi mai ales cu slujirea filantropică. Dar el nu a disociat filantropia de propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, prin filantropie, îl anunţă pe Hristos răstignit, până în punctul de a accepta şi martiriul. Aceasta este prima lecţie pe care o putem învăţa de la figura Sfântului Ştefan: filantropia şi mărturisirea credinței formează o binecuvântată însoțire.
În special, Sfântul Ştefan ne vorbeşte despre Hristos, despre Hristos răstignit şi înviat ca şi centru al istoriei şi al vieţii noastre. După cum Iisus a arătat ucenicilor de la Emaus că întreg Vechiul Testament vorbeşte despre El, despre Crucea şi Învierea Sa, la fel Sfântul Ştefan, urmând învăţătura lui Iisus, citeşte întreg Vechiul Testament în cheie hristologică. Arată că taina Crucii stă în centrul istoriei mântuirii relatată de Vechiul Testament, arată că într-adevăr Iisus, Cel răstignit şi înviat, este punctul culminant al acestei întregi istorii. Cine se lasă privit de Iisus răstignit este înnoit și transfigurat, devine o „făptură nouă”. De aici pornește totul: este experiența harului care transformă, faptul de a fi iubiți, deși suntem păcătoși.
Sfântul Arhidiacon Ștefan arată că slujirea cultică la templu s-a încheiat şi că Iisus, înviat, este noul şi adevăratul „templu”. Iisus este „locul” adevăratului cult. Noul templu adevărat în care Dumnezeu locuiește este Fiul Său, care a asumat trup omenesc, este omenitatea lui Hristos, Cel Înviat care adună popoarele și le unește în Taina Trupului Său și al Sângelui Său. Tocmai acest adevăr faţă de templu şi cultul său provoacă însăşi condamnarea Sfântului Ştefan, care, în acest moment – ne spune sfântul evanghelist Luca – fixându-şi privirea spre cer a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând la dreapta Sa. Şi văzând cerul, pe Dumnezeu şi pe Iisus, sfântul Ştefan a spus: „Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu” (Fap. 7,56). Urmează martiriul său, care de fapt este structurat după patima lui Iisus însuşi, întrucât el încredinţează „Domnului Iisus” propriul suflet şi se roagă pentru ca păcatul ucigaşilor săi să nu le fie luat în seamă (cf. Fap. 7,59-60).
Putem înţelege că mărturisirea credinței și Crucea rămâne mereu centrale în viaţa Bisericii şi, de asemenea, în viaţa noastră personală. În istoria Bisericii nu vor lipsi niciodată mărturisirea, patima, persecuţia. Şi tocmai persecuţia devine izvor de credință, dăruire și misiune pentru noii creştini. Valoarea mărturiei sau a mărturisirii credinței este de neînlocuit, întrucât la ea conduce Evanghelia şi din ea se hrăneşte Biserica. Sfântul Arhidiacon Ştefan ne învață să facem comoară din aceste adevăruri, ne învață să acceptăm și să iubim Crucea, întrucât ea este drumul pe care Hristos Înviat soseşte mereu, din nou, în mijlocul nostru și a acestei lumi.
Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial
Facebook Comments
