Ministrul Educației a vizitat standul DRW Arad de la Edu2Job for Life

by Andreea Radu

Miercuri, 11 Mai 2017, începând cu orele 09:00 a avut loc deschiderea oficială a Edu2Job for Life, eveniment organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Arad, ce se va desfășura timp de 2 zile (11-12 Mai) la Expo Arad. În cadrul evenimentului se desfășoară și Târgul Educației, organizat de Inspectoratul Școlar Județean, precum și Târgul Național al Firmelor de Exercițiu, organizat de Colegiul Economic Arad.

Surpriza principală a evenimentului din acest an a fost prezența la deschidere a ministrului Educației, Pavel Năstase, care și-a dorit foarte mult să ajungă la eveniment, acesta fiind singurul de acest gen din România. Ministrul a ținut un discurs referitor la planurile sale în ceea ce privește dezvoltarea sistemului de învățământ în România și s-a axat în mod special pe necesitatea investirii în sisteme de pregătire profesională, pentru a genera personal calificat și specializat, în concordanță cu cerințele din piață, exprimându-și totodată regretul că „din acest punct de vedere s-a cam dormit în ultimii 20 de ani”.

Pe lângă dl. ministru, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ și oficialități locale, a luat cuvântul și președintele DRW Arad, Waldemar Steimer, care a evidențiat necesitatea investițiilor în sistemul educațional:

„… educația este unul din stâlpii principali ai dezvoltării societății. Numai printr-o educație de calitate, bine gândită și conectată la realitățile pieței putem genera personalul calificat atât de necesar dezvoltării economice și creșterii nivelului de trai în România. Personalul calificat, specializat este eficient și, implicit, bine plătit, fapt ce generează efecte în toată societatea, dezvoltând-o pe toate planurile.”

Asociația Economică Germano-Română DRW Arad nu putea lipsi de la un asemenea eveniment, dată fiind implicarea acesteia de ani de zile în dezvoltarea sistemului de învățământ pe plan local, astfel încât, împreună cu partenerul Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, s-a închiriat un stand mare unde se va promova, pe toată durata târgului, oferta educațională din sistemul dual de pregătire profesională, care pentru anul școlar 2017-2018 propune un număr total de 5 clase și 6 specializări pentru meserii cu mare căutare pe piața locurilor de muncă, precum sudor, operator CNC sau electromecanică (oferta completă în atașament).

Ministrul a vizitat standul și a stat de vorbă cu reprezentanții DRW Arad și chiar a felicitat asociația pentru inițiativa de a implementa un asemenea proiect, pe care l-a declarat „un exemplu demn de urmat”. În cadrul  sistemului dual de pregătire profesională finanțat de DRW Arad și membri ai asociației studiază în acest moment un număr de peste 130 de elevi care beneficiază de o bursă specială pe lângă cea oferită de stat, echipamente de lucru, decontarea a 50% din costurile de cazare, transport gratuit la și de la locul de desfășurare a stagiilor de practică, asigurare specială în caz de accident și, cel mai important, au un loc de muncă asigurat, după finalizarea studiilor, în cadrul uneia dintre cele 16 companii partenere la care își desfășoară stagiile de practică.

Facebook Comments