MINISTERUL FINANTELOR: ACCIZELE IN 2015 VOR FI IN LEI, LA VALOAREA DIN 2014

by Cosmin Mihuta

Accizele în 2015 vor fi calculate în lei, nu în euro, și vor fi menținute la valoarea în lei din 2014, urmând că din anul 2016 să fie indexate cu inflația, a declarat pentru AGERPRES ministrul Finanțelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.

‘Acciza în 2015 va fi la aceeași valoare nominală, în lei, cu cea de anul acesta. În termeni reali, acciza scade, pentru că există o inflație de aproximativ 1,5%. Din 2016 încolo această valoare va fi indexată cu inflația și, practic, aceasta va fi formula de calcul — valoarea în lei indexată cu inflația’, a precizat oficialul MFP.

Ministrul Finanțelor a afirmat că au fost analizate mai multe posibilități și a menționat că s-a opus de la început unei formule complicate, care se modifică de la an la an.

‘În trecutul apropiat, formula de calcul conținea și o rată de schimb euro/leu la 1 octombrie. Acest lucru nu este necesar. Practic, s-a făcut acest lucru pentru că, în fiecare an, Comisia Europeană trebuie să verifice dacă acciza este deasupra minimului în UE.

Ei trebuie să transforme în euro acciza în fiecare stat, folosesc acest curs de schimb și compară să vadă dacă acciza în euro este deasupra acestui nivel minim. Noi suntem deasupra acestui nivel minim, nu este nevoie să luăm în calcul acest curs euro/leu (…) Am decis ca acciza să rămână la același nivel cu cea din 2014. Cineva care a plătit 10 lei anul acesta va plăti 10 lei și anul viitor.

Acciza va fi exprimată în lei, mi se pare normal, suntem în România, plătim la supermarket în lei, primim salariul în lei, nu văd de ce acciza ar trebui exprimată în euro, ea va fi exprimată în lei. Anul viitor rămâne exact la aceeași valoare. Practic, în valoare reală, acciza scade, pentru că există o inflație de aproximativ 1,5%’, a spus Ioana-Maria Petrescu.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments