MILOSTENIE ÎN SFÂNTA SĂPTĂMÂNĂ A PATIMILOR DOMNULUI

by Florian Popa

Cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, ajutorarea persoanelor defavorizate a fost o preocupare constantă în această Sfântă Săptămână a Patimilor. Sute de pachete cu alimente au fost dăruite în această perioadă unor persoane defavorizate, familii cu mulții copii, pensionari sau persoane cu handicap fizic. Printre beneficiari s-au numărat și câteva zeci de persoane de la Adăpostul de noapte din Arad.

Biserica, comuniune de persoane pentru persoane, este chemată să transmită viu milostivirea în lucrarea sa pastoral-misionară și în aceste timpuri de mari schimbări. Biserica, prin tactul său, știe să meargă cu cei defavorizați, oferind însoțirea mărturiei credinței, care ne face solidari cu toți, îndeosebi cu cei mai singuri, părăsiți și marginalizați. Câți săraci, chiar și cei săraci în credință, așteaptă iubirea evanghelică care eliberează. Câte persoane, aflate la periferiile existențiale generate de societatea consumistă, rece și atee, așteaptă apropierea și prezența noastră și solidaritatea noastră.  Și în această perioadă prepascală, precum în toate perioadele marilor sărbători,  conștientizăm iubirea milostivă a Tatălui pentru a deveni și noi mijloace vii de mântuire pentru frații noștri. Hristos, iubirea răstignită, vine să ne mântuiască din condiția de fragilitate în care trăim. Și ajutorul lui Iisus Hristos constă în a ne face să percepem prezența Sa iubitoare și apropierea Sa mântuitoare. Zi de zi, atinși de compătimirea Sa, putem deveni și noi compătimitori față de toți.

De fapt, este un adevăr de credință că până și în suferință nimeni nu este niciodată singur, pentru că Dumnezeu, în iubirea sa milostivă față de om și față de lume, îmbrățișează și situațiile cele mai inumane, în care chipul Său prezent în orice persoană apare întunecat, înjosit sau desfigurat. Așa a fost pentru Iisus în Pătimirea Sa. În Iisus orice durere umană, orice suferință, orice neliniște, orice pătimire a fost asumată din iubire, din dorința de a fi aproape, de a fi cu noi. Și aici, în Pătimirea lui Iisus, este cea mai mare școală pentru oricine vrea să se dedice slujirii fraților bolnavi și suferinzi. Fraților, în desfășurarea zilnică a slujirii noastre, să ținem cont mereu de trupul lui Hristos prezent în cei săraci, în cei suferinzi, în cei părăsiți, în copii, chiar nedoriți, în persoanele cu handicap fizic sau psihic, în bătrâni.

Mulțumim credincioşilor, instituțiilor de drept privat, dar și tuturor celor care s-au ostenit să le facă o viaţă mai bună acestor persoane în această perioadă.

Mulțumim tuturor celor prezenți la manifestările Filocalia, precum și tuturor cei implicați în proiectele mele cultural-artistice, educativ-catehetice, teologic-științifice și social-filantropice derulată în această perioadă prepascală.

Mulțumim instituțiilor publice pentru sprijin: Primăriei Aradului, Consiliului Județean și Centrului Cultural Județean. Mulțumiri adresăm și tuturor colaboratorilor și partenerilor media pentru implicare.

Bucuria lui Iisus Hristos cel Înviat să fie cu dumneavoastră !

 

Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ eparhial

Facebook Comments