MILITARUL ROMAN UCIS DUMINICA IN AFGANISTAN A FOST REPATRIAT

by Cosmin Mihuta

Militarul român ucis, duminică, în Afganistan a fost repatriat, trupul său fiind adus de o aeronavă militară pe aeroportul din Craiova. Pe aeroport a fost organizată o ceremonie la care au fost prezenţi ministrul Apărării, Mircea Duşa, primarul oraşului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, colegi şi rude ale militarului. Cei prezenţi au depus coroane de flori la catafalc, fiind oficiat şi un serviciu religios. Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu şi-a pierdut viaţa, duminică dimineaţă, în Afganistan, în timpul unei misiuni de patrulare.

„Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu a decedat, iar sublocotenentul Ionuţ Alin Marinescu, plutonierul-major Florin Ionel Murărescu şi caporalii clasa a III-a Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu şi Eugen Valentin Pătru au fost răniţi, în Afganistan, în dimineaţa zilei de duminică, 30 martie, în urma unui atac sinucigaş cu un autovehicul încărcat cu exploziv care a intrat direct în maşina de luptă”, informează MApN.

Claudiu Constantin Vulpoiu avea 41 de ani, era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2001, era căsătorit şi avea un copil. Vulpoiu a mai participat la şase misiuni externe, în Afganistan şi Irak. Militarul mort duminică în Afganistan lucra la Brigada 2 Infanterie „Rovine” din Craiova, unde sunt angajaţi şi ceilalţi cinci militari răniţi în aceeaşi misiune.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de decorare post-mortem a sublocotenentului Claudiu-Constantin Ştefan Vulpoiu, în semn de recunoştinţă pentru devotamentul excepţional dovedit în misiunea din Afganistan, unde şi-a sacrificat viaţa.

 

Sursa: http://www.mediafax.ro/social/militarul-roman-ucis-duminica-in-afganistan-a-fost-repatriat-12378572

Facebook Comments