Mii de pelerini sunt așteptați, de Sfânta Maria, la Mănăstirea Hodoş-Bodrog

by Andreea Radu

Mii de pelerini din ţară şi de peste hotare sunt aşteptaţi şi-n acest an la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, una din cele mai vechi aşezări monahale din ţară, pentru a o cinsti aşa cum se cuvine pe Maica Domnului, alături de ierarhii arădeni şi de obştea sfintei mănăstiri. Credincioşii au posibilitatea de a se închina la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, descoperită într-o movilă de pământ de către un taur din turma unui păstor, pe locul unde se află astăzi mănăstirea. Hodoş, ar fi numele taurului de care legenda leagă începutul mănăstirii şi provine de la slavul ,,hudus”, care înseamnă sărbătoresc, maiestuos, iar numele de Bodrog desemnează poziţionarea mănăstirii între ape, între satele Bodrogul Vechi şi Bodrogul Nou. Pentru a confirma datele tradiţiei, se mai păstrează şi astăzi, în biserica mănăstirii, capul taurului care a descoperit icoana, precum şi Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.

În seara de dinaintea marelui praznic, pelerinii, având în frunte un mare sobor de preoţi din toată împrejurimea, condus de Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, au posibilitatea de a reface Drumul Crucii, în adâncă smerenie în faţa jertfei Mântuitorului, procesiune care se desfăşoară de aproape un secol la această străveche mănăstire.

În acest an, sfintele slujbe cu prilejul  hramului se vor desfăşura după următorul program:

Miercuri, 14 August 2019

Ora 09:00 – Acatistul Maicii Domnului, Ceasurile și Sfânta Liturghie

Ora 15:00 – Aghiasma Mică

Ora 16:00 – Vecernia cu Litie și Utrenia – PS Părinte EMILIAN Crişanul

Ora 19:30 – Procesiunea ,,Drumul Crucii” – PS Părinte EMILIAN Crişanul

Ora 22:00 – Taina Sfântului Maslu

Ora 23:30 – Prohodul Maicii Domnului

Joi, 15 August 2019

Ora 02:00 – Sfânta Liturghie

Ora 07:00 – Taina Sfântului Maslu

Ora 09:00 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Ceasurile

Ora 10:00 – Sfânta Liturghie Arhierească – săvârşită de IPS Părinte Arhiepiscop TIMOTEI dimpreună cu PS Părinte LUKIJAN, Episcopul ortodox sârb al Ungariei şi administrator al Eparhiei ortodoxe sârbe din Timişoara

 

Scurt istoric al paraclisului de vară cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”

Paraclisul de vară cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” a fost contruit în vremea episcopului Grigore Comşa şi a stareţului Policarp Moruşca, în anul 1935, în partea de răsărit a curţii. În altarul acestuia de săvârşeşte Sfânta Liturghie cu prilejul hramului (15 august), la praznice, în duminici şi sărbători pe timpul verii, când numărul credincioşilor este mai mare.

Sub paraclisul de vară, la demisol a fost amenajată ,,Cripta episcopală”, unde-și dorm somnul de veci Episcopii Aradului: Iosif Goldiș (+ 1902), Grigore Comșa (+ 1935), Andrei Magieru (+ 1960) şi Visarion Aștileanu (+1984). În mod cu totul excepţional, cu binecuvântarea Prea Fericitului Teoctist, care era episcop de Arad, a fost deshumat și Arhimandritul Augustin Hamsea și introdus într-o nișă din cripta episcopală; de asemenea, tot aici a fost înmormântat și Arhimandritul Timotei Iftimie (+ 1991), stareț al mănăstirii în perioada 1965-1991.

Protos. Iustin Popovici

 

Facebook Comments