Micii judoka s-au pregătit la un stagiu, în Austria

by Sorin Haut

Judoka de la CSM Arad, sub coordonarea antrenorilor Dorin Drimbe, Arpad Nagy şi Mihai Kunszabo, au participat zilele trecute la un stagiu de pregătire organizat în localitatea Mondsse, din Austria, la care au fost prezenţi un număr record de judoka, de la 37 de cluburi din 8 ţări. Sportivii CSM-ului s-au pregătit timp de o săptămână în compania altor judoka şi la fel ca şi în anii trecuţi, cantonamentul s-a încheiat cu turneul internaţional de verificare – ediţia 20-a “Kupa P.S.V. Salzburg”, CSM Arad clasându-se pe locul trei în iearhia pe cluburi, după cei de la la clubul organizator, PSV Salzburg şi un club din Republica Moldova.

“Ne mândrim că deşi am fost cu un număr redus de sportivi înscrişi în competiţie, am reuşit să ne situăm înaintea unor cluburi din Austria, Germania sau Ungaria, care au înscris în competiţie un număr mare de judoka. Sportivii care au reprezentat CSM Arad s-au luptat cu brio pe tatami pentru a câştiga medalii frumoase, dar şi experienţă. Stagiul a fost un real success pentru sportivii care vor participa în această toamnă la competiţii. Vă mulţumesc tuturor susţinătorilor”, spune Dorin Drimbe.

La această competiţie s-au evidenţiat următorii judoka: U8 – loc 2- Kunszabo Matei; U10 – loc 3 Csila Iosef; U12 – loc 1 Erimescu Adela; U14 – loc 1 Szabo Carolina, Rotaru Ioana şi Petrescu Alexandru, loc 2 Hegyi Timeea, Mircea Anamaria şi Rotaru Ioana; U16 – loc 1 Popa Sofian, loc 2 Dominik Albert, loc 3 Ciopraga Andreea, Bolog Kristian şi Bobiş Răzvan.

Facebook Comments