Mesajul Patriarhului Daniel pentru victimele incendiilor din Grecia

by Dana B.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, a transmis arhiepiscopului Atenei şi al întregii Elade, Ieronim al II-lea, un mesaj de compasiune şi solidaritate cu victimele incendiilor din Grecia.

Am aflat cu multă întristare de consecinţele dramatice ale incendiilor de pădure din regiunea Atenei, cele mai grave din ultimul deceniu, în urma cărora şi-au pierdut viaţa peste 50 de persoane (60 de morți, potrivit celui mai recent bilanț, n.r.) şi s-au înregistrat mai mult de 150 de răniţi, unii în stare foarte gravă. În aceste momente de grea încercare, în numele clerului şi al credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, transmitem condoleanţe tuturor familiilor îndoliate şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să dăruiască odihnă sufletelor celor care şi-au pierdut viaţa. De asemenea, ne exprimăm compasiunea şi solidaritatea frăţească faţă de toţi cei care suferă acum urmările acestor incendii şi urăm grabnică însănătoşire celor răniţi. Avem întreaga nădejde că poporul elen, aflat sub înalta păstorire a Preafericirii Voastre, va trece cu ajutorul lui Dumnezeu peste aceste încercări”, se arată în mesajul patriarhului adresat Preafericitului Părinte Ieronim al II-lea, arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade.

Facebook Comments