Mesajul emoționant al soției solistului Linkin Park, după decesul acestuia

by Dana B.

Văduva solistului Linkin Park a transmis un mesaj emoționant, la o săptămână de la moartea artistului. Talinda Bennington spune că viaţa sa a fost una ca de basm până acum.

Chester Bennington s-a sinucis în urmă cu o săptămână, fiind găsit spânzurat în locuința sa. Vestea i-a șocat pe fanii formației, dar și pe colegii de trupă ai acestuia. Acum, văduva solistului Linkin Park a transmis un mesaj emoționant. Talinda, care a fost căsătorită cu Chester timp de 11 ani, a afirmat că „și-a pierdut sufletul pereche”, iar cei trei copii ai cuplului „și-au pierdut eroul”.

„Am avut o viaţă ca de basm, care acum a devenit o bolnavă tragedie shakespeariană. Cum trec peste asta? Cum îmi adun sufletul distrus? Singurul răspuns pe care îl ştiu este să îmi cresc copiii cu toată dragostea pe care o mai am. Vreau să spun tuturor fanilor că simţim dragostea voastră. Simţim şi pierderea voastră. Copiii mei sunt prea mici ca să îşi piardă tatăl. Şi ştiu că toţi veţi ajuta ca amintirea lui să fie ţinută în viaţă”, a transmis Talinda Bennington.

„A fost un suflet luminos şi iubitor, cu o voce de înger. Acum este eliberat de durere şi îşi cântă cântecele în toate inimile noastre. Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi şi să ne îndrepte unul către celălalt atunci când suferim. Chester şi-ar fi dorit să facem asta. Odihneşte-te în pace, iubirea mea”, a continuat aceasta.

Solistul trupei Linkin Park a fost găsit spânzurat, pe 20 iulie, la locuinţa sa din Los Angeles, în ziua în care prietenul său Chris Cornell, liderul trupei Soundgarden, ar fi împlinit 53 de ani.

Chester Bennington traversase numeroase episoade de depresie și de consum abuziv de alcool și droguri și vorbise în mod deschis în trecut despre lupta sa cu dependența atunci când Linkin Park a devenit o trupă celebră, în 2000, grație albumului „Hybrid Theory”.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments