MEDALIE NAŢIONALĂ PENTRU KAIACUL ARĂDEAN

by Sorin Haut

Kaiaciştii de la CSM Arad, pregătiţi de Gorbe Laslo şi Alexandru Stoian, s-au întors cu rezultate bune de la Campionatul Naţional de juniori II şi III. Performerul delegaţiei arădene a fost Ioan Sabău, care a cucerit bronzul la juniori II, în proba de K1, 1000 de metri, în vreme ce la K1, 200 de metri, a terminat pe poziţia a patra. Victoria Peterfi a încheiat a şasea la K1, 2000 de metri şi pe opt la K1, 500 de metri. Evoluţii bune au avut Alexandra Almaşi, la categoria junioare II şi cadetul Denis Wasniski, debutant la juniori III.
De luni ia start, la Bascov, finalele naţionale rezervate juniorilor şi seniorilor, unde CSM Arad îşi pune speranţe la clasări fruntaşe în Carmen Petre şi Ioan Sabău, componenţi ai loturilor naţionale juvenile, dar şi în Natalia Ciocluţ: “Avem ca obiective două medalii la junioare I, dar ceva şanse la podium sunt şi la senioare, unde ar trebui să obţinem o clasare pe locurile 1-4”, ne-a declarat antrenorul secţiei de kaiac-canoe la CSM Arad, Gorbe Laslo.

Facebook Comments