MARIUS GRAD: „VREAU SA CONSTRUIM O ECHIPA FRUMOASA LA LIPOVA”

by Sorin Haut

Nou promovată în Liga a IV-a, Şoimii Lipova a surprins plăcut în prima parte a campionatului. Locul trei ocupat îi îndreptăţeşte pe „şoimi” să spere la o clasare fruntaşă în acest sezon. Pregătirea de iarnă a decurs bine, cu un cantonament la Băile Felix, dar şi cu o serie de meciuri amicale utile. În cel mai recent, Lipova s-a impus pe teren propriu cu 3-0 în faţa Unirii Sîntana, goluri reuşite de Pavel 2 şi Petrilă. „Suntem la un nivel bunicel, nu chiar 100%, dar ne apropiem de ceea ce vreau eu. Jucătorii noi s-au integrat bine, iar probleme de lot nu prea avem, doar uşoare accidentări. Sper să jucăm cât mai bine în retur, îmi propun să construim o echipă frumoasă la Lipova. Nu ne gândim la promovare sau la faptul că am putea să îi ajungem pe cei de la Pecica, dar vrem să terminăm în prima parte. O clasare în primele cinci este un obiectiv ok”, ne-a declarat antrenorul Lipovei, Marius Grad, care are la dispoziţie un lot format din 23 de jucători, incluzând aici şi juniorii.

Ultimul amical, sâmbătă cu Frontiera

„Şoimii” au parte de un debut greu de retur, cu două deplasări, la Sebiş şi Cermei, între ele cu o etapă liberă. „Ambele sunt echipe bune, mai ales în meciurile de acasă. Avem un început greu de retur, dar trebuie să atingem o formă sportivă bună şi să începem cu dreptul. Despre meciul cu Sebiş nu prea pot să îmi fac o idee, atâta timp cât nu ştiu ce jucători ai lor vor veni de la prima echipă, oricum mi-au lăsat o impresie bună în meciul tur”, mai spune Grad. În ultimul amical înaintea reluării campionatului, „şoimii” înfruntă sâmbătă, de la ora 13, Frontiera Curtici, meci care se va disputa la Lipova. Pe locul trei după 12 meciuri jucate în Liga 4 Arad, cu 23 de puncte, Şoimii Lipova debutează în retur pe 15 martie, când se va deplasa pe terenul celor de la ACS Naţional Sebiş II.

 

 

Facebook Comments