Marius Copil, eliminat în turul doi la Winston-Salem

by Sorin Haut

enismanul român Marius Copil a fost învins de spaniolul Pablo Carreno-Busta cu 6-3, 6-7 (3), 6-4, marţi, în runda a doua a turneului ATP de la Winston-Salem (Carolina de Nord), dotat cu premii totale de 717.955 dolari.

Copil (28 ani, 96 ATP) s-a înclinat în faţa favoritului numărul 11 după două ore de joc.

Arădeanul a reuşit 9 aşi (în primul tur contabilizase 21), dar a făcut şi 5 duble greşeli, având doar 47% la mingile puse în teren cu primul serviciu. Ibericul a avut 6 aşi şi a comis 2 duble greşeli.

Pablo Carreno-Busta (28 ani, 64 ATP) a câştigat şi primul meci direct, săptămâna trecută, în calificări la Cincinnati, cu 6-2, 6-2. Copil va primi un cec de 6.500 dolari şi 10 puncte ATP.

AGERPRES

Facebook Comments