MARIUS COPIL: „ANUL VIITOR VREAU SA FAC CAT MAI MULT PUNCTE”

by Sorin Haut

Tenismanul arădean încheie un an ceva mai slab decât precedentele, dovadă şi poziţionarea sa în clasamentul ATP, doar locul 172 mondial. Marius Copil şi-a petrecut scurta vacanţă acasă, alături de familie, după care a plecat în pregătire: „Am fost o săptămână la Arad, am simţit nevoia să mă întorc acasă, pentru a mă linişti şi a fi alături de familie, de cei dragi. Am fost şi în Poiană să mă pregătesc fizic, apoi am venit la Cluj, unde m-am antrenat alături de Andrei Pavel, Adrian Szabo şi Patrick Ciorcilă. Mă simt foarte bine fizic, am făcut şi trei antrenamente pe zi. 2014 a fost un an sub aşteptări pentru mine, în special din primăvară încolo”, a spus Copil pentru radiotimisoara.ro. Tenismanul CSM-ului are un program încărcat şi în perioada următoare, cu turneu în Australia, iar anul viitor începe în forţă, cu calificări la Australian Open.

După Crăciun, spre Brisbane

Pe 27 plec în Australia, la Brisbane, am apoi calificări la primul Grand Slam al anului şi apoi nu ştiu exact, o să stabilesc în curând programul. În 2015 nu mă gândesc neapărat să apăr puncte, ci să fac cât mai multe pe parcursul anului şi să urc în clasament. Îmi doresc ca Aradul să organizeze şi anul viitor un turneu challenger, dar obiectivul meu este să particip la turnee cât mai mari”, a mai spus Copil. Arădeanul are aşteptări mari şi în Cupa Davis, unde după retragerea lui Victor Hănescu a devenit jucător de bază:

Culoar bun în Cupa Davis

În Cupa Davis avem o şansă bună, jucăm mai întâi cu Israel, în faţa căreia consider că plecăm favoriţi. Apoi am putea juca cu Slovacia sau Slovenia, deci culoarul este favorabil. Eu zic că avem o echipă tânără, cu potenţial, care a demonstrat şi cu Suedia că are valoare. La simplu am mai avea nevoie de cineva care să vină din spate, însă momentan nu se arată nimeni. În condiţiile date, trebuie să ne facem noi treaba cât mai bine.

 

 

 

 

Facebook Comments