Marius Copil, abandon în semifinalele de la Nottingham

by Sorin Haut

Tenismanul Marius Copil a abandonat, sâmbătă, din pricina problemelor la umăr, în semifinalele turneului challenger de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 127.000 de euro. Arădeanul a cedat la scorul de 7-6 (4), 1-0 pentru israelianul Dudi Sela, al treilea favorit.

„Am jucat cât de mult am putut. Din păcate atât a rezistat umărul meu. Sper să îmi revin curând și să-mi iau revanșa la următorul turneu”, a spus, la final, „Tunarul din Carpați”, care de luni va atinge un nou maxim al carierei, urmând să intre în Top 85 ATP!

Copil (26 ani, 91 ATP), al doilea favorit al competiției, a renunțat după o oră și 5 minute și va primi pentru participare un cec de 6.370 euro și 45 de puncte ATP. Arădeanul, aflat la a doua semifinală la rând pe iarba britanică, după cea de săptămâna trecută, de la Surbiton, se va alege și cu 815 euro și 25 de puncte ATP pentru evoluția de la dublu (sfertfinalist).

Marius Copil și Dudi Sela (32 ani, 98 ATP) sunt acum la egalitate, 2-2, în meciurile directe. Sela a obținut prima victorie în 2011, în optimile unui turneu challenger la Atena, cu 6-4, 6-2, iar arădeanul s-a impus în 2013 în semifinalele turneului challenger de la Quimper, cu 6-3, 6-4, și în 2015, în Cupa Davis, cu 6-7 (3), 7-6 (3), 6-4, 6-2.

Facebook Comments