MARIN LUPAS: „IL SOMAM PE GHEORGHE FALCA SA NU MAI MINTA PE TEMA PASAJELOR!“

by Cosmin Mihuta

PSD Arad reaminteşte faptul că finanţarea pentru cele două pasaje de pe centura Aradului a fost tăiată prin deciziile guvernelor PDL conduse de Boc şi Ungureanu. În 2014, Guvernul Ponta a alocat în bugetul CNADNR sumele necesare pentru finalizarea celor două pasaje. „Finanţarea este asigurată, am demonstrat că ne bazăm pe fapte, nu ţinem discursuri politicianiste. Din păcate, în loc să administreze Aradul, Gheorghe Falcă se ocupă de campanie electorală, prin dezinformări. Campania cu privire la cele două pasaje este mincinoasă şi inutilă, are doar rolul de a servi campaniei electorale a PDL. Este inacceptabil că această campanie este continuată în ciuda evidenţei care arată că obiectivele sunt finanţate de Guvern. Această atitudine confirmă zvonurile pe care noi le-am auzit, potrivit cărora s-au făcut presiuni politice asupra firmei care realizează pasajul de la CET să nu înceapă efectiv lucrările decât după ce se termină campania electorală. Ordinul de începere al lucrărilor a fost emis, finanţarea este asigurată, mai rămâne ca firma care a câştigat licitaţia sub oblăduirea PDL să respecte contractul şi să execute lucrările” a spus consilierul municipal Marin Lupaş.

Facebook Comments