MARIN LUPAS: GHEORGHE FALCA A DEVENIT UN PERSONAJ NEFRECVENTABIL

by Cosmin Mihuta

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a avut la Arad întâlniri importante cu reprezentanţii sistemului de învăţământ, atât din mediul universitar cât şi din mediul preuniversitar. „Domnul ministru a avut o prezenţă apreciată de cadrele didactice din Arad. Nu avea niciun motiv să se întâlnească şi cu Gheorghe Falcă. Din păcate, Gheorghe Falcă a devenit un personaj nefrecventabil. Dânsul a politizat instituţia Primăriei, pe care o foloseşte ca pe un instrument politic. Gheorghe Falcă spune în fiecare zi o minciună despre Guvern, inventează critici nefondate. După un astfel de comportament, nu trebuie să se aştepte să fie primit ca un partener de dialog onest de către membrii Guvernului. Reacţia acestuia după vizita primului ministru la Arad este elocventă – l-a jignit pe primul ministru fără argumente. Atunci, cum să ajungă să stea de vorbă cu miniştrii? Guvernul României trimite frecvent reprezentanţi la Arad, care abordează într-o manieră nepolitizată problemele cetăţenilor. Astfel, mergem înainte cu autostrada Nădlac – Arad, s-a asigurat finanţare pentru cele două pasaje de pe centura Aradului, s-au alocat bani autorităţilor locale, s-a făcut dreptate pensionarilor şi bugetarilor. Minciunile pe care Gheorghe Falcă le spune în fiecare zi despre Guvern sunt jenante şi sunt de natură să oprească orice dialog constructiv. Sperăm ca de acum înainte să îşi schimbe atitudinea, să dea dovadă de un comportament corect şi decent, nu de un comportament politicianist”, a spus Marin Lupaş, consilier municipal PSD Arad.

Facebook Comments