Marea favorită părăseşte şi ea Mondialul. Rusia, ce lovitură!

by Sorin Haut

Selecţionata Rusiei a învins surprinzător reprezentativa Spaniei cu scorul de 4-3 la loviturile de departajare, 1-1 (1-1, 1-1), pe stadionul Lujniki din Moscova, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2018 şi s-a calificat în sferturi.

Spania a deschis scorul destul de repede, în min. 12, când Ignaşevici a deviat mingea în propria poartă, la un duel cu Ramos, în urma centrării lui Asensio, dar „Sbornaia” a egalat în minutul 40, atunci când la un corner, Pique a comis henţ la un duel aerian şi Kuipers a dictat penalty, transformat de Dziuba.

Ibericii au dominat apoi şi au pus sub presiune gazdele, dar fără să îşi creeze ocazii mari, singura şansă clară avându-i în prim-plan pe nou intraţii Iniesta, minutul 90 şi Rodrigo, minutul 109.

S-a ajuns astfel la loteria penalty-turilor, acolo unde ruşii au transformat tot, iar Coke şi Iago Aspas au fost ghiciţi de Akinfeev. Rusia a reuşit astfel cel mai bun rezultat al său la Cupa Mondială după destrămarea Uniunii Sovietice, urmând să joace în sferturi cu Croaţia.

Echipa Croaţiei s-a calificat şi ea în sferturile de finală, după ce a învins formaţia Danemarcei cu scorul de 3-2 la loviturile de departajare, 1-1 (1-1, 1-1), la Nijnîi Novgorod.

Croaţia, deşi era favorită clară, s-a impus greu, după trei intervenţii ale portarului Danijel Subasic, ineditul erou al echipei antrenate de Zlatko Dalic. O evoluţie excelentă a avut şi omologul său, Kasper Schmeichel, care a apărat şi el trei penalty-uri, dar unul a fost în prelungiri.

Mario Mandzukic (4) a marcat pentru croaţi, în timpul regulamentar, iar Andrej Kramaric, Luka Modric şi Ivan Rakitic au transformat loviturile de departajare, golul danezilor fiind înscris de Mathias Jorgensen (1), în timp ce din punctul cu var au marcat Simon Kjaer şi Michael Krohn-Dehli.

De la croaţi au ratat Milan Badelj şi Josip Pivaric, iar de la danezi Christian Eriksen, Lasse Schoene şi Nicolae Jorgensen.

Astăzi sunt programate alte două meciuri din optimi, după următorul program: Brazilia – Mexic, ora 17 şi Belgia – Japonia, ora 21. Ambele jocuri sunt transmise în direct de TVR 1 şi TVR HD.

Facebook Comments