MARATON DE TENIS DE MASA IN SUPERLIGA FEMININA: DUMINICA SI LUNI SE JOACA LA ARAD

by Sorin Haut

Superliga feminină de tenis de masă îşi consumă în week-end ultimele două etape din play-off (locurile 1-4). CSM Arad ocupă locul doi în clasament, după primele două runde, de la Bistriţa şi Constanţa, echipa pregătită de Cristian Dodean urmând să se lupte pentru titlul naţional cu CS Dumbrăviţa, prima în ierarhie două două etape. Gruparea din judeţul Timiş a câştigat meciurile directe de până acum, 5-2 şi 5-4, dar arădencele vor să întoarcă drumul aurului! Chiar şi argintul, medalie pe care Aradul nu are cum să o rateze, ar fi o frumoasă performanţă, după bronzul cucerit anul trecut.

Va fi un duel frumos pentru titlu, împotriva echipei din Dumbrăviţa. Depinde foarte mult de etapa de la Timişoara, dacă vom reuşi să câştigăm acolo, totul este deschis pentru ultimele meciuri, de la Arad”, ne-a declarat antrenorul echipei arădene, Cristi Dodean. La Arad evoluează trioul naţionalei de junioare Bernadett Balint, Bianca Crişan şi Diana Lupu, completate în lot de Andreea Dodean şi Andreea Fistyulof, în vreme ce  Dumbrăviţa răspunde cu Adina Diaconu, lider al naţionalei de cadete, Carla Manea, Mihaela Dospina şi ex-arădeanca Andreea Balogh.

Datorită Balcanicelor de tenis de masă, cele două etape vor fi comasate pe parcursul a trei zile, urmând să se joace la foc continuu pe relaţia vestică: „Sâmbătă şi duminică dimineaţa vom juca la Timişoara, apoi duminică de la ora 17 şi luni, de la ora 9 şi de la ora 16, jucăm acasă, la Arad, unde aşteptăm cât mai mulţi susţinători”, mai spune Cristian Dodean. Meciurile se vor juca la complexul de tenis de masă „Emil Prokopecz”, situat pe strada Mihai Eminescu nr.28. Intrarea va fi liberă!

Facebook Comments