MAI MULTE LOCALITĂȚI RĂMÂN JOI FĂRĂ APĂ POTABILĂ

by Andreea Radu

Joi, 4 august 2016, în cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania de Apă Arad S.A., are loc o nouă cuplare de conducte de apă potabilă.

Aceste lucrări sunt realizate în cadrul contractului CL9 „Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în Ghioroc, Cuvin, Miniş, Păuliş şi Lipova”, vizând reabilitarea şi extinderea sistemului de distribuţie apă potabilă şi a celui de canalizare în cele cinci localităţi.

Lucrările anunţate constau în efectuarea de cuplări ale conductelor de distribuţie apă potabilă realizate de curând în cadrul Proiectului Major de Finanţare Europeană. Astfel noua reţea va fi racordată la reţeaua existentă, fiind necesară întreruperea totală a furnizării de apă potabilă către consumatorii din localităţile Covăsânţ, Ghioroc, Baraţca, Păuliş şi Miniş. Furnizarea va fi oprită joi, 4.08.2016 în intervalul orar 07:00 – 16:00.

La reluarea alimentării cu apă potabilă este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din localităţile menţionate. Astfel, recomandăm utilizatorilor să nu folosească apa pentru consum şi în uz casnic, până la limpezirea ei completă, şi să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada executării lucrărilor.

Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu”, Axa prioritară 1: Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată.

Facebook Comments