Mai multe accidente au avut loc vineri, între Pecica şi Nădlac

by Paul Anghel

Nu mai puţin de trei accidente de circulaţie au avut loc între oraşele Pecica şi Nădlac, pe drumul naţional, dar şi pe autostradă.

Cauza principal a fost neatenţia şi ceaţa, una densă la primele ore ale dimineţii de vineri.

Primul accident s-a produs puţin după ora 08,00, atunci când şoferul unui autoturismn Skoda a intrat într-un TIR. Câteva miunute mai târziu, tot într-un TIR  aintrat şi conducătorul unui autoturism Fiat.

Cele două accidente au avut loc pe DN 7.

Un alt accident, în care a fost implicat un microbuz a avut loc pe autostradă. Şoferul a intrat în spatele unui autotren.

Din fericire, în urma celor trei accidente nu au fost persoane rănite.

Foto Facebook.com

Facebook Comments