Lupaș propune construirea unui parc în locul depoului de pe Calea Victoriei

by Andreea Radu

Consilierul municipal independent Marin Lupaș a votat împotriva cheltuirii a aproape 700.000 de euro pentru modernizarea depoului CTP dintre Calea Victoriei și Strada Cocorilor. Lupaș a propus gândirea unei strategii pe termen lung, dar consilierii PNL și PSD nu au fost interesați de soluții care să modernizeze Aradul.

Plasarea unui depou de tramvaie și autobuze într-o zonă intens circulată este o soluție depășită, care duce la blocarea traficului, la poluare. Cred că acum avem șansa de a valorifica mult mai bine un teren al administrației locale. Am propus în campania electorală realizarea unui parc în locul depoului, care ar urma să fie mutat în afara orașului. În această perioadă se pot accesa fonduri europene pentru realizarea unor parcuri în orașe. Cred că este o șansă unică pe care nu trebuie să o ratăm. Încă nu este târziu ca administrația locală să renunțe la a cheltui bani pentru reparații la depou, se poate gândi la o soluție orientată spre viitor adică la mutarea lui în marginea sau în afara orașului”, mai adaugă consilierul.

Cartierul Aurel Vlaicu, cel mai mare din Arad, nu are un parc și nici nu avem disponibil un teren accesibil pe care să îl putem transforma în parc. În perioada următoare, voi chema cetățenii să susțină demersurile pentru realizarea parcului în locul depoului. Dacă suntem responsabili, nu putem cheltui banii arădenilor pe ceva care este posibil să mutăm în afara orașului peste 5 sau 10 ani. Am vrut să amânăm votarea acestui proiect de hotărâre și să discutăm pe larg aceste lucruri. Dar administrația domnului Falcă fără prezența lui Falcă, a votat la unison cu reprezentanții PSD împotriva sugestiei mele”, a declarat consilierul independent Marin Lupaș.

Facebook Comments