Luni, 25 septembrie 2017

by Andreea Radu
1872: Se inaugurează Gara de Nord din București (foto) și se deschide prima linie de cale ferată București – Ploiești.
  • 1066: Harold Godwinson l-a învins pe Harald al III-lea al Norvegiei în bătălia de la Stamford Bridge, punând capăt invaziei vikinge a Angliei.
  • 1396: Bătălia de la Nicopole. Sultanul Baiazid I, „Fulgerul” înfrânge armata cruciată la Nicopole; de partea cruciaților a luptat și un corp de oaste sub comanda lui Mircea cel Bătrân.
  • 1513: Exploratorul spaniol Vasco Núñez de Balboa ajunge în Oceanul Pacific.
  • 1559: Moare domnitorul Țării Românești Mircea Ciobanul. Va fi succedat de fiul cel mare, în vârstă de 13 ani, Petru cel Tânăr.
  • 1572: Rudolf al II-lea este încoronat rege al Ungariei și Croației.
  • 1872: Se inaugurează Gara de Nord din București și se deschide prima linie de cale ferată București – Ploiești.
  • 1890: Președintele american, Benjamin Harrison semnează proiectul de lege privind înființarea Parcului Național Sequoia din California. Flora și fauna, inclusiv arborii gigant de sequoia, trebuie să fie protejate și păstrate pentru posteritate.
  • 1944: Al Doilea Război Mondial: S-a încheiat Operațiunea Market Garden prin care Aliații au încercat să cucerească unele poduri peste principalele râuri din Olanda ocupată de germani. Operațiunea s-a dovedit un eșec, Rinul a rămas o barieră în calea înaintării Aliaților până în la ofensiva din martie 1945.
  • 1950: La exact trei luni de la începerea războiului din Coreea, trupele Națiunilor Unite ocupa Seulul.
  • 1957: Central High School din Little Rock, Arkansas, devine școală mixtă, pentru albi și negri; a fost nevoie de intervenția US Army pentru ca localnicii să accepte integrarea rasială.
  • 1962: Se proclamă Republica Democrată Algeria; Ferhat Abbas e ales președinte al guvernului provizoriu.
  • 1972: Norvegienii votează majoritar negativ la referendumul privind integrarea în Comunitatea Economică Europeană.
  • 1976: În casa lui Larry Mullen, Jr. din Dublin, s-a înființat formația de muzică rock U2.
  • 1981: Sandra Day O’Connor a devenit prima femeie învestită în funcția de judecător asociat al Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite ale Americii.
  • 1991: Mineriada din 1991: Minerii din Valea Jiului au ajuns în Gara Băneasa cu mai multe garnituri de tren, conduși de liderul lor sindical, Miron Cozma. La sfârșitul zilei, la Palatul Cotroceni, Miron Cozma îi cere președintelui Ion Iliescu demiterea primului ministru Petre Roman în schimbul liniștii din capitală.
  • 2002: În Siberia se produce Evenimentul din Vitim, un posibil impact al unui corp ceresc cu Pământul.
  • 2005: Pilotul spaniol Fernando Alonso devine cel mai tânăr campion mondial de Formula 1, detronându-l pe celebrul Michael Schumacher.
  • 2009: Vladimir Filat devine cel de-al 8-lea prim-ministru al Republicii Moldova.

Nașteri

  • 1644: Ole Rømer, astronom danez (d. 1710)
  • 1683: Jean-Philippe Rameau, compozitor francez (d. 1764)
  • 1711: Împăratul Qianlong al Chinei (d. 1799)
  • 1729: Christian Gottlob Heyne, savant german, istoric, filolog și arheolog (d. 1812)
  • 1744: Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei (d. 1797)
  • 1752: Michael Hißmann, filosof german din Transilvania (d. 1784)
  • 1807: Alfred Vail, inginer și inventator american (d. 1859)
  • 1866: Thomas Hunt Morgan, biolog și genetician american, laureat Nobel (d. 1945)
  • 1881: Panait Cerna, poet român (d. 1913)
  • 1897: William Faulkner, scriitor american, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1949 (d. 1962)
  • 1906: Dmitri Shostakovich, compozitor rus (d. 1975)
  • 1913: Maria Tănase, interpretă de muzică populară românească (d. 1963)
  • 1914: Marcel Marcian, prozator din România (d. 2007)
  • 1920: Serghei Bondarciuk, actor sovietic de origine ucraineană (d. 1994)
  • 1932: Glenn Gould, pianist și compozitor canadian (d. 1982)
  • 1936: Ileana Sărăroiu, interpretă de muzică populară românească (d. 1979)
  • 1944: Dorin Liviu Zaharia, muzician român (d. 1987)
  • 1944: Michael Douglas, actor și producător american de film
  • 1946: Dan Voiculescu, politician și om de afaceri român
  • 1949: Pedro Almodóvar, regizor spaniol
  • 1951: Mark Hamill, actor american
  • 1955: Karl-Heinz Rummenigge, fotbalist german
  • 1952: Christopher Reeve, actor american de film (d. 2004)
  • 1956: Iuliu Nosa, politician român
  • 1957: Ioan Cindrea, politician român
  • 1961: Heather Locklear, actriță și model american
  • 1964: Carlos Ruiz Zafón, scriitor spaniol
  • 1968: Will Smith, actor și rapper american
  • 1969: Catherine Zeta-Jones, actriță de origine galeză
  • 1986: Steve Forrest, baterist american (Placebo)
  • 1987: Monica Niculescu, jucătoare română de tenis

Decese

  • 1066: Harald al III-lea al Norvegiei (n. 1015)
  • 1506: Filip I al Castiliei (n. 1478)
  • 1534: Papa Clement al VII-lea (n. 1478)
  • 1591: Christian I, Elector de Saxonia (n. 1560)
  • 1617: Împăratul Go-Yōzei al Japoniei (n. 1572)
  • 1665: Maria Anna de Austria (n. 1610)
  • 1808: Maria Elisabeta a Austriei (n. 1743)
  • 1826: Frederica de Baden, soția regelui Gustav al IV-lea al Suediei (n. 1781)
  • 1849: Johann Strauss tatăl, compozitor, violonist și dirijor austriac (n. 1804)
  • 1933: Paul Ehrenfest, fizician și matematician austriac (n. 1880)
  • 1969: Paul Scherrer, fizician elvețian (n. 1890)
  • 1970: Erich Maria Remarque, scriitor german (n. 1898)
  • 1983: Leopold al III-lea al Belgiei (n. 1901)
  • 1986: Nikolai Semionov, chimist rus, laureat Nobel (n. 1896)
  • 1987: Mary Astor, actriță americană, laureată Oscar (n. 1906)
  • 1994: Mark Alexander Abrams, sociolog britanic (n. 1906)
  • 1996: Nicu Ceaușescu, politician român (n. 1951)
  • 2003: Franco Modigliani, economist italian, laureat Nobel (n. 1918)
  • 2011: Wangari Maathai, luptătoare africană pentru protecția mediului înconjurător și pentru drepturile femeilor (n. 1940)
  • 2012: Andy Williams, cântăreț american (n. 1927)

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments