LUCRARI DE MANTUIALA LA INEU. DRUMUL VIILOR A INTRAT IN REPARATII LA CATEVA LUNI DUPA ASFALTARE

by Cosmin Mihuta

Lucrările de mântuială par a fi o caracteristică generală în ultimii ani, cel puţin la nivelul judeţului Arad, unde întâlnim foarte multe exemple. Deşi se cheltuie sume enorme pentru tot felul de investiţii, ne trezim că aceste sume sunt, de fapt, aruncate pe apa Sâmbetei, fiindcă după câteva luni ies la suprafaţă tot felul de vicii ascunse ale lucrărilor efectuate din bani publici, vicii pentru care nu răspunde nimeni.

Un astfel de exemplu este Drumul Viilor de la Ineu, asfaltat în luna octombrie 2014, în preajma campaniei electorale. Deşi s-au alocat de la Consiliul județean către Primăria Ineu nu mai puţin de 600.000 de mii de lei pentru această lucrare, asfaltul nu a ţinut decât șapte luni, iar în aceste zile drumul a fost decapat pe câteva porțiuni și urmează să fie cârpit cât să treacă vara, în buna practică din ultimii ani.

Unul dintre cititorii noștri ne-a trimis în weekend câteva fotografii în care se vede foarte bine în ce hal a ajuns drumul după doar șapte luni de la asfaltare. „Nu e posibil ca o astfel de lucrare să nu țină mai mult de șapte luni. Se aude că ar fi în garanție și asfaltul va fi pus din nou pe banii firmei. Dar peste cinci luni, când va ieși din garanție, întrebăm și noi, cine va plăti reparațiile, fiindcă suntem convinși că vor fi din nou lucrări de mântuială ?“, întreabă cititorul nostru.

 

drumul vinului ineu3 (1) drumul vinului ineu3 (2) drumul vinului ineu3 (3)

Facebook Comments