LUCIAN BUTE VA BOXA DUMINICĂ DIMINEAŢĂ PENTRU TITLUL MONDIAL

by Sorin Haut

Lucian Bute e pus pe fapte mari. În al 13-lea meci pentru un titlu mondial din carieră, fostul campion nici nu se gândeşte să se întoarcă în România fără centura WBC la categoria supermijlocie, deţinută de Badou Jack. În prima zi de Paşte, Bute va boxa la Washington pentru cea mai veche centură din boxul mondial. Dacă va câştiga, va deveni primul român care a deţinut centuri mondiale în două versiuni.

„Am avut un cantonament foarte bun, mă simt foarte puternic, abia aştept meciul, să devin campion mondial pentru a doua oară. E visul meu, am muncit mult pentru această oportunitate. Veţi vedea un nou campion”, a declarat Lucian Bute.

Howard Grant, antrenorul lui Lucian Bute, crede că românul nu poate rata titlul mondial: „Obiectivul final este titlul mondial. Ne-a scăpat la ultima luptă, dar de această dată, nu-l mai ratăm”.

Noii antrenori ai lui Bute, fraţii Grant, au schimbat radical stilul lui Lucian Bute. Până şi fostul campion din UFC, Georges St. Pierre, care a lucrat şi el cu Howard Grant, bagă mâna în foc pentru alegerea făcută de Bute:

„Howard Grant e un antrenor foarte dur. Îi place ca pugiliştii să lucreze la multe combinaţii şi la lovituri multe”, spune Georges St. Pierre.

Înainte de conferinţa de presă, Lucian Bute, Badou Jack, James DeGale şi Rogelio Medina au făcut o şedinţă foto chiar în faţa Casei Albe, iar Bute nu a scăpat ocazia de a-i transmite un mesaj lui Jack: „Să-şi facă bine poze cu centura, pentru că e ultima dată când o vede”

Totodată, meciul cu Badou Jack este ultimul al lui Bute pentru clubul Interbox, cu care îi expiră contractul, însă acesta ar putea fi prelungit, mai ales că, în caz de victorie, Bute va boxa, în toamnă, pentru un meci de unificare a centurilor, cu învingătorul dintre fostul său adversar, James DeGale (campion IBF) şi Rogelio Medina.

Lucian Bute: „Se preconizează ca învingătorii celor două meciuri să unifice centurile, iar eu voi fi câştigătorul din acest meci cu Badou. Mi-ar plăcea şi aş fi în al nouălea cer să îmi iau revanşa în faţa lui James DeGale şi să fie un meci de unificare. Vreau să mulţumesc Digi Sport că a preluat acest meci şi îl va difuza Live în România, ştiu că sunt mulţi români care abia aşteaptă meciul şi le mulţumesc din suflet pentru susţinere, să fie aproape de mine şi Duminică dimineaţă veţi avea un nou campion mondial. După meci, o să vă întâmpin cu „Hristos a înviat şi Lucian Bute a câştigat”!

Lucian Bute, care în 2009 era considerat cel mai bun supermijlociu al lumii în toate clasamentele, şi-ar putea încheia cariera, în caz de înfrângere, deşi mai are în contract un meci organizat de managerul Al Haymon, cel mai influent om din boxul mondial, cel care l-a reprezentat şi pe marele Floyd Mayweather. Bute se poate mândri şi cu câteva recorduri. Având şi cetăţenie canadiană, Lucian Bute este pugilistul canadian cu cele mai multe meciuri de titlu, 12 (cel cu Jack urmând să fie al 13-lea), peste legendarul Arturo Gatti (9). Din cele 12 meciuri de titlu, Bute a câştigat 10, faţă de 7 ale lui Gatti.

Ajuns la 36 de ani, Lucian Bute are în palmares 32 de victorii, dintre care 25 obţinute înainte de limită şi 3 înfrângeri. Badou Jack are 20 de victorii, dintre care 12 obţinute înainte de limită şi o înfrângere.

Lucian Bute – Badou Jack, meciul pentru titlul mondial WBC, va fi transmis în direct şi în exclusivitate pentru România de Digi Sport 1, duminică dimineață  de la ora 6:00.

Sursă: digisport.ro

Facebook Comments